19 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

MEDICII AMENINȚĂ CU BLOCAREA GĂRZILOR SUPLIMENTARE

Protest uriaș în sistemul sanitar. Medicii ar putea să nu mai facă gărzile suplimentare. Ei sunt nemulțumiți pentru că nu sunt plătiți pentru aceste gărzi, așa cum prevede legea.

«Suntem obligați să lucrăm foarte multe ore suplimentare. Există niște directive la nivel european care sunt încălcate în mod repetat în România și astfel se ajunge ca majoritatea medicilor să lucreze 33 de ore în spital», a declarat doctorul Florin Chirculescu, vicepreședintele Federației Solidaritatea Sanitară.

«În momentul de față toți medicii care lucrează în sistemul de urgență fac un număr mare de gărzi. Crește riscul de malpraxis, ceea ce înseamnă o problemă pentru pacienți. Avem speranța că Ministerul Sănătății va înțelege aceste  lucruri. Vom avea o întâlnire săptămâna viitoare și trebuie să admită punctele noastre de vedere, pentru că altfel se va ajunge într-o situație dificilă. Nimeni nu are dreptul să ne oblige să facem aceste gărzi suplimentare», a mai declarat el.

Federația «Solidaritatea Sanitară» recomandă tuturor medicilor care efectuează gărzi să nu semneze contractele individuale de muncă cu timp parțial pentru efectuarea gărzilor suplimentare dacă nu le sunt menționate expres în aceste contracte anumite drepturi și avertizează că se poate ajunge la blocarea sistemului sanitar în privința activităților specifice gărzilor, potrivit unui comunicat al Federației.

«Având în vedere faptul ca negocierile cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății, purtate în data de 22 iulie 2016, au evidențiat riscul ca medicii care efectuează gărzile suplimentare să nu beneficieze de o serie de drepturi legale, iar rezultatele studiului realizat pe aceasta tema au indicat situația dramatică în care se găsesc medicii care efectuează gărzi, Federația «Solidaritatea Sanitară» a recomandat tuturor medicilor care efectuează gărzi să nu semneze contractele individuale de muncă cu timp parțial pentru efectuarea gărzilor suplimentare (prevăzute de OUG nr. 20/2016) dacă nu le sunt menționate expres în aceste contracte următoarele drepturi: dreptul la un spor cuprins între 25% și 75% (25% este minim obligatoriu); dreptul la toate sporurile pentru condițiile de muncă aplicabile la locul de desfășurare a gărzilor și la sporul de noapte; dreptul la concediul de odihna pentru CIM — urile aferente gărzilor suplimentare; dreptul de a nu lucra continuu mai mult de 24 de ore; dreptul de a avea liber după gardă cel puțin 24 de ore», se arată în comunicat.

Federația «Solidaritatea Sanitară» menționează că recomandarea a fost transmisă până în acest moment, prin e-mail, la 12.000 de medici din spitalele publice și precizează că în condițiile în care medicii pun în practică aceasta recomandare se poate ajunge la blocarea sistemului sanitar în privința activităților specifice gărzilor.

Potrivit sursei citate, recomandarea face parte din acțiunea «Protestul inteligent» lansat de Federația «Solidaritatea Sanitară», acesta vizând apărarea drepturilor tuturor categoriile de salariați din sectorul public de Sănătate.

De asemenea, în comunicat se spune că a doua acțiune declanșată în cadrul «Protestului inteligent» o constituie lansarea «Petiției pentru apărarea drepturilor medicilor care efectuează gărzi», fiind invitați s-o semneze toți medicii aflați în aceasta situație.

Federația «Solidaritatea Sanitară» precizează ca, în momentul semnării, în numele fiecărui semnatar este transmis automat un e-mail către adresele de e-mail ale Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Guvernului prin intermediul căruia semnatarul solicită drepturile prezentate în petiție și își exprimă susținerea pentru acțiunile Federației «Solidaritatea Sanitară» care vizează apărarea/obținerea acestor drepturi.»