9 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

MAREA ACTRIȚĂ STELA POPESCU A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ LA 81 DE ANI

Marea actriță Stela Popescu, pe care publicul o numea ”regina zâmbetelor” a încetat din viață în urmă cu puțin timp. Actrița a fost găsită în curtea casei din București, după ce ar fi căzut pe o stradă din capitală, primele indicii arătând ca posibilă cauză a morții un stop cardio-respirator.

«Acum 20 de minute a fost găsită decedată la domiciliu de echipajul SMURD», a confirmat pentru Agerpres, coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița.

Colegii acesteia sunt devastați și totodată șocați de aflarea acestei vești.

”Nu-mi vine să cred că Stela a plecat dintre noi. Nici nu pot să plâng, niciodată nu am văzut-o tristă, abătută…Pentru mine Stela nu a murit. Mă simt ca și cum ar fi plecat cineva din familia mea. Dumnezeu să o odihnească.”, a spus Florin Piersic într-o intervenție telefonică.

Născută într-o familie de învățători modești, în Stelei Popescu i-a rămas întipărită în memorie invadarea Basarabiei de către armata rusă din 1940. Atunci, tatăl ei intelectual, considerat dușman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu Stela în România, la Brașov.

În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne.

Stela Popescu a făcut o carieră și în televiziune, de la înființarea acesteia și până în prezent, în piese de teatru și emisiuni de divertisment, reușind să transmită ceva din spiritul satiric și contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piață DVD-urile «O stea printre stele» (2006) și «Stela și Arșinel» (2005) care reunesc o parte dintre aparițile televizate ale Stelei Popescu.