2 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

LA MADRID DE SÂNZÂIENE, PURTĂM IA CU PLĂCERE, EDIȚIA A III-A

ASOCIAȚIA HISPANO-ROMÂNĂ SALVA în colaborare cu Ambasada României în Regatul Spaniei vă invită la cea mai mare șezătoare din Spania «LA MADRID DE SÂNZÂIENE PURTĂM IA CU PLĂCERE, EDIȚIA A III-A, SEZĂTOARE CA-N POVEȘTI». 

 ACEST PROIECT ESTE REALIZAT CU SPRIJINUL MINISTERULUI PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI.

ASOCIAȚIA HISPANO-ROMÂNĂ SALVA în colaborare cu Ambasada României în Regatul Spaniei, Uniunea Generală a Muncitorilor din Madrid –UGT, Federatia Asociaţilor Române din Spania –FEDROM şi cu ajutorul partenerilor media Agenţia Naţională de Presa – AGERPRES, TVR International, şi al sponsorilor: Grupul Lider Romproduct Activ Coslada și Restaurantul Român La Bunica, are plăcerea de a vă invita la cea mai mare șezătoare din Spania: LA MADRID DE SÂNZÂIENE PURTĂM IA CU PLĂCERE –SEZĂTOAREA CA-N POVEȘTI, EDIȚIA A III-A ce va avea loc în data de 24 iunie 2017, orele 18:30 la Sala de Spectacol UGT, Avenida de America, numărul 25, Madrid.

Va fi punerea în scenă a unui obicei străvechi-șezătoarea. Vom face o călătorie în timp pentru a vedea o şezătoare exact aşa cum se organiza la români în urmă cu o sută de ani, cu cântece, glume, torsul lânei, cusutul cămășilor şi tot ceea ce făcea ţăranul român atunci când era frig afară şi se aduna în casă la o poveste, obicei de care mulți nici măcar nu au auzit sau îl cunosc într-un context modern care nu are aceeași semnificație. Va fi o lecție de istorie a tradițiilor noastre românești pentru conaționalii noștri, iar pentru cei de altă naționalitate va fi o prezentare a unei părți din cultura noastră populară.

Toate elementele care vor întregi spectacolul sunt gândite într-un mod tradiţional, astfel încât decorul va fi unul rural, participanţii îmbrăcaţi în costume populare, fiind primiţi de către gazde într-o „casă ţărănească”, din care nu vor lipsi furca de tors, fusul şi fuiorul sau covoarele și prosoapele care împodobeau o casă de ţăran român. Aşa cum am făcut şi în spectacolele anterioare, toți care vor urcă pe scenă sunt artiști amatori.

În deschiderea spectacolului vor participa reprezentanţii:  Ambasadei României în Regatul Spaniei, Uniunii Generale a Muncitorilor din Madrid și Fedrom.

Iar în desfăşurarea spectacolului ne vor încânta interpreţii de muzică populară: Gabriela Tone, Macedon Botârla, Marilena Tridan şi Florin Rus, Ansamblul Someşu, Membrii Asociaţie Salva şi Sânzienele.

 

Pentru detalii şi informatii suplimentare:

ICA TOMI – Coordonator proiect

Tel: +34 673036697

Email: asociatia.salva@gmail.com

Web: http://asociacionsalva.org/