19 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

JURNALISTA EMILIA ȘERCAN: «SUNT O IMPOSTOARE. EU AM FĂCUT COMPROMIS CU VÂNTU»

La emisiunea ”Profesioniștii” de la TVR a Eugeniei Vodă a avut loc o scenă incredibilă. Jurnalista Emilia Șercan a plecat din timpul emisiunii în lacrimi.

Emilia Șercan a plecat din timpul emisiunii, care a fost înregistrată, după ce a fost întrebată de ce a acceptat să lucreze la Realitatea TV, unde avea un salariu de 8.500 de euro, condusă, la acea vreme, de Sorin Ovidiu Vântu. ”Am făcut un compromis.”, a răspuns Șercan la întrebarea Eugeniei Vodă. Însă, după numai câteva minute, Șercan a izbucnit în lacrimi și s-a ridicat, spunând că nu poate continua pentru că se simte o ”impostoare”.

”Sunt o impostoare. Cum să pretind eu că sunt o profesionistă a presei din moment ce eu am făcut marele compromis cu Vântu? Eu l-am investigat pe Vântu.”, a spus Șercan înainte a părăsi platoul. Înainte de acest episod, Șercan a povestit cum SOV i-a trimis, în urmă cu câțiva ani, de ziua lui, un coș cu flori și 6 sticle de șampanie Don Perignon, pe care i le-a returnat la vila sa. Pe atunci, Șercan lucra la Evenimentul Zilei, iar după o perioadă, urma să accepte oferta de 8.500 de euro luna, de la Vântu.

Reacţia lui Tolontan după ce Emilia Şercan a plecat în lacrimi din emisiune!

 

«Cred că s-ar amuza Vântu teribil. Mă simt un nesimţit înseamnă, că nu mă simt deloc rău că lucrez la Voiculescu. Scuză-mă, pe bune, dar ce să fac, să-mi iau un xanax? Înţeleg cum gândeşte Emilia. Nu înseamnă că sunt de acord cu ea. Dar înţeleg exact tulburarea ei. Ar fi compromis dacă, odată nepublicată investigaţia, ar fi continuat să rămână şi să lucreze selectată fiind de alţii, pentru că o lege fundamentală a meseriei acesteia spune că nimeni nu face selecţia în afara redacţiei. Eu, plecând la un moment dat de la un ziar la altul, m-am dus la redacţia Dilemei ca să-l întreb pe Radu Cosaşu, ca un tânăr admirator al său, acum 20 de ani, dacă, prin faptul că cineva nu-mi publică o anchetă, e un motiv suficient pentru a pleca de la ziarul respectiv.», a spus Tolontan citat de stiripesurse.ro.

Emilia Șercan este cea care a expus mafia plagiatelor din sistemul academic din România la cel mai înalt nivel, Gabriel Oprea, Neculai Onțanu, Petre Tobă sau Robert Negoiță sunt doar câteva dintre numele deconspirate prin cercetările Emiliei Șercan, care este și profesor la Facultatea de Jurnalism.