21 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

JULIO IGLESIAS VA CONCERTA PE 18 MAI LA BUCUREȘTI

Julio Iglesias va concerta pe 18 mai, la Bucureşti, alături de fiul său Julio Iglesias Jr. Concertul e la o săptămână după cel al lui Enrique. Julio Iglesias revine în România cu un concert pe care îl va susţine, pe 18 mai, de la ora 19:30, la Sala Palatului din Bucureşti, în deschiderea speactacolului urmând să cânte fiul acestuia Julio Iglesias Jr.

Julio Iglesias se află într-un turneu mondial de promovare a noului său album «Mexico», iar România se află pe lista ţărilor privilegiate de prezenţa cântăreţului, informează organizatorul concertului.

Albumul «Mexico» a fost lansat în toamna anului 2015 şi cuprinde treisprezece piese. În cadrul concertului pe care Julio Iglesias îl va susţine în Bucureşti, fanii acestuia vor putea fredona împreună cu acesta şi melodii care l-au consacrat şi care l-au făcut apreciat în România.

În deschiderea speactacolului, pe scenă va urca unul dintre fiii acestuia, respectiv cântăreţul Julio Iglesias Jr.

 Julio Iglesias ar fi trebuit să susţină un concert, la Bucureşti, pe 2 iulie 2015, care a fost însă reprogramat din cauză că artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate şi a avut nevoie de o perioadă de recuperare.

Biletele achiziţionate pentru spectacolul din 2 iulie 2015 de la Bucureşti rămân valabile pentru concertul cântăreţului din 18 mai. Acestea vor fi schimbate în ziua concertului, după prezentare la intrare, la poarta numărul 9 a Sălii Palatului.

Totodată, pentru acest concert, au fost puse în vânzare bilete la următoarele preţuri: categoria VIP – 550 de lei, categoria I – 490 de lei, categoria a II-a – 400 de lei, categoria a III-a – 360 de lei şi categoria a IV-a – 280 de lei.

Acestea sunt disponibile în reţeaua eventim (magazinele Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti şi Humanitas, hypermarketurile Carrefour şi benzinăriile OMV), precum şi la casa de bilete a Sălii Palatului.

Pe de altă parte, în această primăvară, şi Enrique Iglesias va veni la Bucureşti. Enrique Iglesias va concerta pe 12 mai, de la ora 20.00, în pavilionul central al Romexpo, evenimentul făcând parte din turneul «Sex and Love».