5 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ISTORICUL NEAGU DJUVARA S-A STINS DIN VIAȚĂ LA 101 ANI

Unul dintre cei mai importanţi intelectuali români, Neagu Djuvara, memorialist, diplomat, filosof şi istoric s-a stins din viață, joi, la 101 ani. Anunțul a fost făcut pe pagina de facebook a marelui istoric.

”Neagu Djuvara, omul care ne-a făcut să ne întrebăm dacă există istorie adevarată, a încetat din viaţă. Ne rămân cărţile, povestirile şi memoriile pe care ni le-a lăsat. Simţul umorului şi luciditatea nu l-au părăsit niciodată, la fel ca dorinţa de a împărtăşi tuturor cunoştinţele şi credinţele sale. Vă mulţumim că aţi existat şi că v-a păsat.”, se spune în anunțul trecerii în neființă.

Neagu Djuvara s-a născut la Bucureşti în 18 august 1916, într-o familie de origine aromână. A fost licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940).

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Neagu Djuvara a participat la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odessa.

A lucrat la Ministerul de Externe, din 1943, iar la 23 august 1944 a fost trimis curier diplomatic la Stockholm. Numit secretar de legaţie la Stockholm, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, după care alege calea exilului în Franţa şi militează în diverse organizaţii din diaspora. A fost, de asemenea, secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români de la Paris, și a activat la Radio Europa Liberă, Fundația Universitară »Carol I», Casa Românească, etc.

În 2006, Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul Național »Servicul Credincios» în grad de Mare Cruce. În 2010 a fost decorat de către ambasadorul Franței la București, Henri Paul, cu ordinul Ordinul Artelor și Literelor în grad de Ofițer. La 9 august 2016 istoricului Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Național «Steaua României» în grad de Cavaler.

La 30 octombrie 2012, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, iar la 5 decembrie 2012, titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit și de către Universitatea »Dunărea de Jos» din Galați. I-a fost decernat Premiul de Excelență al celei de-a XVI-a ediții a Galei Premiilor Radio România Cultural 2016.

Preocupat în mod special de filosofia istoriei şi de istoria României, Neagu Djuvara a semnat mai multe lucrări de referinţă.

«În umbra civilizaţiei majore, înainte ca aceasta să dispară la rândul ei, câte alte culturi n-au pierit fără urmă! Această imensă dramă e astăzi trăită de mulţi cu nespusă intensitate. Trebuie să aparţii unei asemenea culturi pe cale de a se stinge, sau care moare chiar înainte de a înflori, pentru a înţelege nesfârşita disperare a acelora care asistă neputincioşi la dispariţia inexorabilă a celor mai preţioase valori ale lor.

Cu fiecare cultură care moare, o floare unică se veştejeşte pentru a nu mai renaşte, o mireasmă incomparabilă se risipeşte pentru totdeauna. Există comori de înţelepciune şi poezie în cele mai mici idiomuri, ca şi în concepţia despre lume a celui mai mic trib destinat dispariţiei», scria Neagu Djuvara în cea de-a şasea ediţie a volumului «Civilizaţii şi tipare istorice», lansată la 29 august 2014.