28 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ÎNTREVEDERI BILATERALE ALE MINISTRULUI AFACERILOR EXTERNE, LAZĂR COMĂNESCU, CU PRILEJUL CELEI DE-A 21 REUNIUNI MINISTERIALE UE-ASEAN

Şeful diplomației române, Lazăr Comănescu, a continuat seria de întrevederi bilaterale cu șefi de delegație din țările ASEAN, cu prilejul participării la cea de-a 21-a reuniuni ministeriale UE-ASEAN.

Astfel, Lazăr Comănescu s-a întâlnit cu:

  • Dato Sri Anifah Hj. Aman, ministrul afacerilor externe al Malaysiei;
  • Dr. Vivian Balakrishnan, ministrul afacerilor externe al Republicii Singapore;
  • Saleumxay Kommasith, ministrul afacerilor externe al R. D. P. Laos;
  • Le Luong Minh, secretarul general al ASEAN;
  • Kyaw Tin, ministru de stat pentru afaceri externe al Republicii Uniunii Myanmar;
  • Dato Paduka Haji Erywan, ministrul adjunct al afacerilor externe şi al comerţului din Brunei Darussalam;
  • Soeung Ratchavy, secretar de stat în MAE al Regatului Cambodgiei.

În cadrul întrevederii cu omologul malaysian, ministrul român a adus în discuție situația cetățenilor români arestați și condamnați în această țară pentru trafic de droguri, cele două părți convenind asupra menţinerii unui dialog strâns pe această temă.

lazar-comanescu-la-a-21-a-reuniune-ministeriala-ue-asean
Lazăr Comănescu la ce-a de-a 21-a reuniune ministerială UE-ASEAN

Dialogurile cu șefii delegațiilor statelor ASEAN respective au prilejuit o trecere în revistă a agendelor bilaterale, fiind evidențiat interesul părții române pentru dezvoltarea dialogului și cooperării multisectoriale, inclusiv prin creșterea frecvenței contactelor la nivel guvernamental, parlamentar și sectorial, precum și pe linia ministerelor afacerilor externe.

Șeful diplomației române a subliniat importanța pe care autoritățile române o acordă amplificării relațiilor economice și comerciale cu țările din regiune, inclusiv prin stimularea dialogului direct dintre mediile de afaceri și identificarea unor oportunități de cooperare atât în cadrul bilateral, cât și în cel oferit de cele două grupuri regionale, UE și ASEAN. A relevat, de asemenea, importanța schimburilor în sfera educației și culturii, precum și a colaborării la nivelul societății civile pentru consolidarea și dezvoltarea durabilă a relațiilor bilaterale.

Au fost apreciate relațiile bune de colaborare între România și statele membre ASEAN în forurile internaţionale, inclusiv la ONU, din perspectiva candidaturii României la un loc de membru nepermanent al Consiliului de Securitate în perioada 2020-2021.