27 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

INSTITUTUL HISPANO RUMANO A ORGANIZAT UN COLOCVIU INFORMATIV ÎN MATERIE LEGALĂ DE ACTUALITATE ÎN CASTELLÓN DE LA PLANA

Institutul Hispano Rumano adaugă la seria evenimentelor cu care a obișnuit publicul până acum, un eveniment diferit în Castellón. În data de 10 mai 2017, a încercat să adune sub același acoperiș atât cetățeni români, cât și de alte naționalități, oferind informații de actualitate și de un real interes cetățenilor.

Acest colocviu informativ în materie juridică a fost găzduit de centrul cultural “La Bohemia”, care demonstrează din nou interesul față de problemele și preocupările comunității românești din Castellón.

Răspunsul invitației de colaborare trimisă Consulatului României în Castellón, s-a tradus prin prezența domnului consul Florea, care a oferit informații privind noutățile apărute în gestionarea problemelor consulare (sistemul SIMISC, programare on-line, informații consulare, costuri, etc).

În continuare, doamna Ana Maria La Fuente Cruzado, expert în materie de emigrație, a dezbatut teme legate de regimul comunitar, dintre care amintim modalitatea de aplicare, drepturi și obligații referitoare la obținerea cerificatului de membru al Uniunii Europene, cât și a cardului de rezidență. O temă la fel de importantă a fost cea a condițiilor ce trebuiesc îndeplinite pentru a solicita naționalitatea spaniolă.

Avocatul José Ignacio Lleo Gomez, secretar al Institutului, a lamurit aspecte interesante legate de clauzele abuzive aplicate de către entitățile bancare clienților ce au solicitat un credit ipotecar atât în timpul creșterii pieței imobiliare, cât și după declin.

Cei prezenți au fost informați cu privire la punerea în aplicare a executărilor judecătorești și modalitățile de apărare în fața unor astfel de abuzuri, cât și despre procedurile existente pentru a recupera taxele încasate în mod abuziv de către băncile locale.

Expunerea despre licențele și permisele de muncă a fost făcută de către domnul Fernando Ramon Moreno, în calitate de expert pe probleme de muncă, care a oferit informații utile în legătură cu dreptul muncii, făcând referire la articolul 37 din statutul angajatului și amintind de importanța fundamentală a acordului colectiv de muncă, cât și despre drepturile angajaților privind concediile și zilele libere pentru probleme personale, conferite de către legile în vigoare.

Cei prezenți au avut posibilitatea ca la finalul dezbaterilor, să puna întrebări cu privire la temele tratate iar exponenții au oferit îndrumare cetățenilor în legatură cu fiecare caz în parte stabilindu-se, ca în viitorul nu foarte îndepărtat să se organizeze alte sesiuni informative cu subiecte de interes general de actualitate.

[foogallery id=»14299″]