”Să vină DNA pe Shakira să o ia”, am putea spune ca să fim în ton cu vremurile pe care le trăim în România. Fiscul spaniol a transmis Parchetului o plângere împotriva cântăreței Shakira pentru o posibilă evaziune fiscală petrecută între anii 2011 și 2014, perioada în care artista a locuit în Spania și, prin urmare, ar fi trebuit să fie impozitată în această țară pentru cea mai mare parte din veniturile generate în întreaga lume.
Jurnaliștii de la La Vanguardia au confirmat sursei Efe a PriceWaterhouseCoopers, care face parte din echipa care consiliază cântăreața în această chestiune, inspecția Trezoreriei susține că între 2011 și 2014 Shakira ar fi trebuit să fie declarat rezident în Spania.
Fiscul consideră că artista, care s-a stabilit definitiv în Spania în anul 2015, ar fi trebuit să plătească impozitul pe venit pentru persoane fizice (IRPF) în ultimii patru ani, pentru veniturile generate pe plan mondial și nu numai veniturile obținute în Spania.
De asemenea, Fiscul spune că situația ar putea beneficia de circumstanțe agravante din cauza de sumei datorate, care ar putea ajunge la câteva zeci de milioane de euro, ceea ce îi poate aduce cântăreței doi ani de închisoare.
Cantareața și-a formalizat relația cu fotbalistul Gerard Piqué în 2011, cel cu care a avut primul copil în anul 2013.
Persoane din anturajul Shakirei au dat asigurări că în toți acești ani aceasta și-a petrecut cea mai mare parte a timpului în afara Spaniei, ceea ce înseamnă că din străinătate au venit marea majoritate a veniturilor sale și că artista și-a îndeplinit întotdeauna obligațiile fiscale iar în acest caz este vorba de o ”diferență de criterii” și nu de «evaziune fiscală».
Până în prezent, nici Fiscul, nici Parchetul nu au dorit să comenteze acest caz.
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA