Guvernul a adoptat un proiect de lege care priveşte călătoria minorilor în străinătate, în cadrul eforturilor de simplificare a procedurilor de ieșire din țară a copiilor minori.
«Guvernul a adoptat unele reglementări în scopul înlesnirii condițiilor de ieșire din România a cetățenilor români minori. Executivul a modificat și completat Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, printr-un proiect de lege care va fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului», se menționează în comunicatul remis de Guvernul României.
Documentul propus spre adoptare aduce drept noutate ca acordul părinţilor nu va mai fi necesar pentru fiecare ieşire din ţară a unor categorii de copii, așa cum se intenționează să nu va mai fie specificată destinaţia călătoriei.
Proiectul de lege modifică prevederea referitoare la acordul părinților pentru ieșirea din România a cetățeanului minor, respectiv declarația de acord a părintelui care nu îl însoțește pe minor în timpul călătoriei să poate fi eliberată pentru mai multe călătorii și pentru o perioadă de timp de până la 3 ani. De asemenea, se intenționează să nu mai fie obligatorie menționarea destinațiilor și indicarea exactă a traseului pe care îl va parcurge minorul în afara ţării.
Se are în vedere eliminarea obligativității menționării scopului deplasării și a rutei din cuprinsul declarației notariale privind acordul părintelui pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către minor, însoțit de o altă persoană.
Modificarea, dacă va fi adoptată de Parlament în forma propusă, va aduce o noutate în cazul minorilor care au domiciliul/reședința care în statul de destinație, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor cu privire la ieșirea din țară. În această situație, copilul ar putea ieși din țară cu pașaportul pe care este înscris domiciliul în străinătate ori pașaportul românesc cu domiciliul în România și dovada reședinței în străinătate.
Scopul modificărilor aduse de Guvernul României este de a modifica dispozițiile privind condițiile în care minorii pot călători în străinătate întru soluționarea multor probleme apărute în ultimii ani. Proiectul de modificare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate va fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului.
Era si cazul.oare de CE ASA tarziu?