26 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

GATA CU RISIPA ALIMENTELOR. LEGEA A FOST ADOPTATĂ

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede combaterea risipei alimentare, prin donarea, de către agenţii comerciali, a alimentelor care se apropie de termenul de expirare.

România ocupă locul al nouălea în topul celor mai risipitoare ţări din UE, cu un procent de 2,55%, adică 2,2 milioane de tone de alimente pierdute în fiecare an, ceea ce înseamnă peste 6.000 de tone pe zi.

Propunerea legislativă prevede că alimentele vor fi donate către fundaţii, ONG-uri, cămine de bătrâni, orfelinate sau spitale, în baza unui contract semnat între agenţii comerciali şi persoanele juridice respective.

Amenzi usturătoare pentru încălcarea legii

Încălcarea prevederilor prezentei legi ar urma să fie sancţionată cu amenzi contravenţionale cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Potrivit expunerii de motive, datele statistice estimează la nivelul Uniunii Europene, între 2012-2014, totalul alimentelor irosite sau risipite, pe lanţul producţie- consumatorul final, este între 82 şi 114 milioane de tone anual.

La nivel mondial se aruncă anual 1,3 miliarde de tone de alimente, potrivit estimărilor Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite. Acest lucru înseamnă că 750 de milioane de dolari se pierd în coşurile de gunoi într-un singur an.