8 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

GABRIEL OPREA A RĂMAS FĂRĂ IMUNITATE. FOSTUL MINISTRU POATE FI CERCETAT DE DNA

Senatorii au aprobat, miercuri, solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului UNPR, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, acuzat de abuz în serviciu, decizia fiind luată cu 102 voturi «pentru», 30 voturi «împotrivă» şi un vot a fost anulat.

Senatorul UNPR Gabriel Oprea le-a cerut, miercuri, senatorilor să voteze pentru încuviinţarea cererii de începere a urmăririi penale împotriva sa, susţinând că este în interesul său ca adevărul să iasă cât mai repede la iveală.

«Vreau să spun foarte clar că cer să votaţi pozitiv cererea de încuviinţare a urmăririi penale. Este datoria procurorilor să verifice orice suspiciune de încălcare a legii şi este obligaţia instituţiilor să facă lumină acolo unde existăsemne de întrebare. După cum ştiţi, îmi menţin acest punct de vedere. Este în interesul meu până la urmă ca adevărul să iasă la lumină în cel mai scurt timp», a spus Oprea.

Colegii senatorului au dat curs cererii acestuia, lasandu-l fara imunitate si la mana DNA. Iniţial, rezultatul din comisia de numărare a voturilor a fost de 102 voturi «pentru» şi 31 de voturi «împotrivă». La şedinţa plenului şi-au înregistrat prezenţa 124 de senatori. Votul a fost secret, cu bile, potrivit regulamentului.