S-a dat startul primului tur al alegerilor prezidențiale din Franța unde sunt așteptați la urne aproape 47 de milioane de alegători francezi. Din cei 11 candidați înscriși în cursă, doar 5 ar avea şanse reale să intre în turul al doilea, potrivit sondajelor.
Alegătorii din Polinezia Franceză, Guadelupa, Martinica și Guyana Franceză și cetățenii francezi cu reședința în Canada și în Statele Unite au început să voteze de sâmbătă.
Cetățenii sunt așteptați la urne în intervalul 08:00 (06: 00 GMT) 19:00 (17:00 GMT). În unele oraşe mari, secţiile de votare vor rămâne deschise până la ora locală 20:00 (18:00 GMT).
11 candidaţi înscriși în cursa pentru Palatul Elysee
Cei 11 candidați în cursa pentru Palatul Elysee încerca să-i convingă pe alegători, cu programele lor electorale că merită să fie în fruntea statului.
Francois Fillon este conservatorul aflat în centrul unui scandal de corupţie şi a fost pus oficial sub acuzare pentru deturnare de fonduri.
Benoît Hamon, candidatul socialiştilor, propune francezilor un program centrat pe combaterea şomajului şi vrea reducerea săptămânii de lucru.
Emmanuel Macron, candidat independent, are un proiect care vizează educaţia, sănătatea şi reînnoirea democraţiei.
Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional, promite ieşirea Franţei din Uniunea Europeană, din zona euro.
Jean Luc Melenchon, liderul formaţiunii Franţa Nespusă, reprezintă stânga radicală.
În cursă s-au mai înscris Philippe Poutou, Nicolas Dupont-Aignan, Nathalie Arthaud, Jean Lassalle, Francois Asselineau, Jacques Cheminade.
50.000 de militari, jandarmi şi poliţişti vor supraveghea secţiile de votare, sediile de campanie ale candidaţilor şi alegătorii în ziua votului, măsurile de securitate fiind sporite, în contextul atacurilor din ultima perioadă. Aceștia sunt sprijiniţi de alți 7.000 de militari din cadrul operaţiunii Sentinelle (desfăşuraţi în permanenţă pe teritoriul naţional după atacurile jihadiste din ianuarie 2015 din Paris).
Este pentru prima dată în istoria celei de-a V-a Republici când un scrutin prezidenţial se desfăşoară într-un regim de stare de urgenţă, instaurat după atentatele din 13 noiembrie 2015.
Al doilea tur al prezidențialelor va avea loc pe 7 mai, când se vor înfrunta primii doi clasați în primul tur de scrutin.
Más historias
EDUCACIÓN DE ADULTOS PARA LA INCLUSIÓN SOCIAL: EL PAPEL DEL DESARROLLO DE HABILIDADES DIGITALES
ELENE: EL SECRETO PARA APRENDER INGLÉS EFICAZMENTE MIENTRAS VIAJAS
INTENSIFICARE CONFLICT ISRAEL-HAMAS: BOMBARDAMENTE ÎN GAZA ȘI AMENINȚĂRI CU EXECUTAREA OSTATICILOR