26 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

FOCURI DE ARMĂ ÎNTR-O TABĂRĂ DE MIGRANȚI DIN NORDUL FRANȚEI

În tabăra de migranți Grand-Synthe din apropiere de Dunkirk, în nordul Franței, doi bărbați au primit îngrijiri medicale după ce au fost răniți într-un schimb de focuri izbucnit luni noaptea în incinta taberei, a declarat marți un oficial al poliției.

Cei doi migranți, unul dintre ei irakian, au fost duși la un spital din Dunkirk, a precizat oficialul.

Poliția a fost de asemenea chemată în tabără luni dimineață pentru a opri o altă încăierare izbucnită între migranți. Doi migranți au fost răniți și duși la spital, însă poliția nu a precizat dacă în această încăierare au fost folosite arme de foc.

Grande-Synthe, cunoscută de asemenea sub numele de tabăra Liniere, se află pe drumul dintre Dunkirk și Calais și găzduiește circa 800 de migranți, dintre care mulți au fugit din calea violențelor și a situației dificile din Africa de Nord și Orientul Mijlociu.