27 julio 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

FESTIVAL DE CÂNTEC ŞI JOC ROMÂNESC DESFĂŞURAT ÎN SPANIA

Joc şi voie bună în Valdemoro (Madrid), unde comunitatea românescă a adus o parte din România prin intermediul unui festival folcloric de cântec românesc ce se află deja la a doua ediţie.

Sâmbătă, 15 octombrie, începând cu orele 18.00, Parohia Ortodoxă Română Sf. Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea din Valdemoro, în colaborare cu Asociația Armonia și Ayuntamiento de Valdemoro au organizat a doua ediție a FESTIVALULUI FOLCLORIC de CÂNTEC ŞI JOC ROMÂNESC ”LA FÂNTÂNA DORULUI”.

Locația propusă a fost Parque Duque de Ahumada din Valdemoro.

Au participat:

  • Grupul de copii ”Mugurașii” ai Școlii Parohiale ”Sf. Mărturisitori” din Valdemoro
  • Formația Plaiuri Românești din Alcalá de Henares
  • Grupul Someș al Asociației Nuestras Costumbres din Rivas Vaciamadrid și gazdele manifestării
  • Membrii grupului Armonia al Parohiei Ortodoxe Române Sf. Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea din Valdemoro

Solista de muzică populară Valentina Suciu Turdean a încântat auditoriul cu câteva piese din zona Transilvaniei.

Într-o atmosferă curat românească, înveșmântați în straiele specifice portului nostru național, dansatorii au adus pe scena festivalului jocurile tradiționale din toate zonele geografice ale patriei, iar publicul român și spaniol a răsplătit prestația artiștilor cu aplauze binemeritate.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor din Ungaria, prezent la eveniment, a adresat un mesaj părintesc de binecuvântare tuturor celor prezenți.

Spectacolul a fost prezentat de Dl. Alexa Pop și d-na Ileana Daniela Moldovan, președinta Asociației Socio-Culturale Armonia din Valdemoro.

Evenimentul a fost onorat și de prezența d-lui Sergio Parra Perales, Consilier pe problema de Educație și Cultură în cadrul Primăriei Municipiului Valdemoro, alături de alți reprezentanți ai autorităților locale.

Fiecare reprezentant al grupurilor prezente în festival a primit din partea organizatorilor o Diplomă de Participare, un pliant și o iconiță.
A fost organizat și un colț al satului românesc, fiind expuse cu această ocazie obiecte de artă populară și artizanat.

Pe acordurile sârbei, la finalul evenimentului, toți cei prezenți s-au prins minute în șir într-o horă a bucuriei, români și spanioli deopotrivă, marcând astfel prin dans finalul acestui act cultural-artistic de vibrantă simțire românească, ce dorește și pe viitor să cultive și promoveze în mijlocul comunității spaniole o fărâmă din valorile inestimabile ale tradițiiilor noastre strămoșești.

[Best_Wordpress_Gallery id=»87″ gal_title=»festival valdemoro»]

A consemnat Pr. Dorin Sas