18 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

FERMIERII SPANIOLI CAUTĂ MUNCITORI ROMÂNI

Fermierii spanioli caaută muncitori români și au lansat deja mai multe de oferte de muncă, celor interesați să lucreze în agricultură, anul viitor.

Contractele de muncă sunt intermediate de Agenția Județeană a Forțelor de Muncă iar cei interesați se pot înscrie până în luna decembrie.

Reprezentanţii instituţiei spun că nu se solicită experienţă sau cunoaşterea unei limbi străine. Contractul de muncă este de aproximativ 3 luni şi se va derula în perioada februarie – mai 2019.

Salariul oferit este de 40,43 euro brut/zi iar timpul de lucru este de 6,5 ore efectiv lucrate/zi, 40 ore/săptămână împărţite în 6 zile, ziua liberă poate fi în oricare zi a săptămânii.

Cazarea este oferită de către angajator contra unei sume de 1,6 euro/zi reprezentând plata utilităţilor. De asemenea, angajatorul plăteşte transportul către Spania, contravaloarea acestuia urmând a fi recuperată din primul salariu al angajatului.

Întoarcerea în România, la terminarea contractului, este plătită de angajator. Persoanele care doresc să se înscrie la aceste selecţii trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul AJOFM.