25 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

FACILITĂȚI OFERITE DE CONSULATUL ROMÂNIEI DE LA CASTELLÓN DE LA PLANA PENTRU ACCESUL CETĂȚENILOR

Începând cu 4 decembrie 2017, Consulatul României la Castellón de la Plana beneficiază de facilităţile oferite de un sistem de ticketing performant, pentru facilitarea serviciilor consulare.

«Sistemul va plasa solicitanţii de servicii consulare care nu sunt în posesia unei programări prealabile prin Portalul Extern al SIMISC – www.econsulat.ro, în ordinea sosirii lor la oficiul nostru consular.

Accesul în sala ghişeelor va fi permis numai în momentul afişării pe cele două ecrane instalate a numărului de ordine din posesia solicitantului de servicii consulare, aflat în sala de aşteptare.

Sistemul se află, deocamdată, în faza de test. El poate fi reprogramat ulterior în funcţie de caracteristicile dinamicii fluxului de solicitanţi de servicii consulare. Până atunci, persoanele care deţin o programare prealabilă vor avea prioritate în efectuarea serviciului/serviciilor consulare solicitate. În acest fel, oficiul nostru consular răspunde sesizărilor şi sugestiilor venite din partea vizitatorilor, destinate fluidizării şi ordonării fluxului de serviciu.

Consulatul României la Castellón de la Plana are, de asemenea, în vedere introducerea de noi facilităţi destinate accesului rapid, eficient şi productiv al solicitanţilor în sediul nostru, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Vă vom ţine la curent cu aceste modificări pe măsură ce ele se vor concretiza», anunță Consulatul României la Castellon printr-o informare.

Măsura se bucură de un impact pozitiv din partea românilor din comunitate și face parte din programul de modernizare a oficiilor consulare românești în lume.