Meniu
cursos-ised-sab

Gazeta de Spania on Google+RSS Feed

6 iunie 2020

FACEBOOK ÎȘI AJUTĂ UTILIZATORII SĂ LIMITEZE INTERACȚIUNILE CU FOȘTII LOR PARTENERI


Trimite și prietenilor tăi această știre
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter

Facebook a început să testeze joi o serie de instrumente opționale ce permit utilizatorilor să limiteze interacțiunile pe rețeaua socială cu foștii lor parteneri.

 

Cu ajutorul noilor instrumente vor putea fi văzute mai puțin pe Facebook numele sau fotografia de profil a unui fost partener fără a-l scoate din lista de prieteni sau a-l bloca, precizează compania americană într-un mesaj postat pe blog-ul său oficial.

Rețeaua de socializare propune de mult timp utilizatorilor săi să-și precizeze situația amoroasă, oferind, pe lângă celebrul „într-o relație complicată”, opțiunea de a se declara „celibatar” sau „în relație” . În acest ultim caz cu o serie de alte variante, cum ar fi „logodit”, „căsătorit”, „în uniune civilă” și chiar „divorțat” sau „despărțit”.

Print screen blog Facebook

Noile instrumente sunt declanşate atunci când un utilizator modifică statutul situației amoroase pentru a semnala că o relație este încheiată. Facebook propune apoi o serie de opțiuni.

Utilizatorul poate alege să limiteze apariția în secțiunea Noutăți a profilului său a postărilor foștilor parteneri sau să continue să le urmărească activitatea la fel ca înainte. În același mod, poate decide, sau nu, să ascundă fostului partener propriile fotografii, clipuri și actualizări de stare. Și un al treilea instrument oferă posibilitatea de a edita, dacă este necesar, în bloc sau de la caz la caz, postări vechi, pentru a elimina astfel identificări pe fotografii ale cuplului.

„Începem să testăm aceste opțiuni în SUA pe dispozitive mobile și vom face schimbări și vom extinde disponibilitatea lor în funcție de ceea ce vor spune utilizatorii”, a informat Facebook, care a precizat că toate aceste aplicații sunt opționale. Grupul a explicat că va face schimbările şi va extinde implementarea lor în funcție de feedback-ul utilizatorilor.

© 2015 – 2017, GAZETA DE SPANIA. All rights reserved. Preluarea de informații de către alte site-uri web poate fi făcută numai în acord cu termenii agreati de www.gazetadespania.es în limita a 300 de caractere, dar fără a depași jumatate din articolul sau știrea în cauză. Preluarea integrală a materialului se poate face doar cu precizarea „sursei” (,întotdeauna însoțit de un link către materialul preluat). Dumneavoastră sunteți singurul responsabil atât față de terți, cât și față de gazetadespania.es în legătură cu accesarea, utilizarea sau exploatarea conținutului.

Trimite și prietenilor tăi această știre
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter

Tags: , , , , , ,

Mai multe articole din Utile