9 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

EMMANUEL MACRON SE AFLĂ ÎN VIZITĂ OFICIALĂ ÎN ROMÂNIA

Președintele Franței, Emmanuel Macron, se află astăzi într-o vizită oficială în România, unde se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis și premierul Mihai Tudose.

La Palatul Cotroceni, cei doi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete, după care vor susține o conferință de presă comună.

Potrivit Administrației Prezidențiale, discuțiile se vor concentra pe dezvoltarea și aprofundarea relației bilaterale de parteneriat strategic, precum și pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internațională și de securitate.

Pe agenda celor doi președinți se află și o vizită la Muzeul Național al Satului «Dimitrie Gusti», la finalul zilei președintele Klaus Iohannis oferind o recepție în onoarea omologului său francez.

Liderul de la palatul Elysee va avea întrevederi şi cu premierul Mihai Tudose, dar și cu investitorii francezi din țara noastră.

Emmanuel Macron efectuează un turneu în Austria, România și Bulgaria, după care va găzdui o reuniune cu liderii Germaniei, Italiei și Spaniei.