27 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

EMISIUNE DE MĂRCI POȘTALE IN MEMORIAM REGELE MIHAI I

Un timbru cu valoarea nominală de 8 lei, care ilustrează portretul şi monograma Regelui Mihai I, a fost introdus în circulaţie de Romfilatelia, o emisiune de In memoriam, Regele Mihai I (1921-2017).

La vârsta de 5 ani, după moartea bunicului, Ferdinand I „Întregitorul”, Mihai I a ajuns rege. În emisiunile de mărci poştale regăsim portretele tânărului suveran, începând cu anul 1928. Timbrele cu ilustraţia copilului-rege Mihai sunt emise până la reîntoarcerea tatălui în ţară, în iunie 1930.

Titlul de Mare Voievod de Alba-Iulia, conferit fiului său de Regele Carol al II-lea i-a permis lui Mihai să participe în continuare la viaţa publică. A activat în cadrul organizaţiei Cercetaşilor, silueta sa regăsindu-se pe timbrele emise în anul 1931, cu ocazia Expoziţiei Cercetăşeşti. În calitate de Mare Voievod, moştenitor al Coroanei, apare, împreună cu tatăl, şi pe alte timbre emise în anii ’30.

În septembrie 1940, Mihai I a fost proclamat Rege, după ce Carol al II-lea abdicase şi plecase în exil. Emisiunile filatelice descriu statutul său de Suveran, precum şi calitatea de şef al Armatei.

Eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, precum şi campaniile militare victorioase de pe frontul de Est, din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, au fost celebrate prin timbre ilustrate cu portretele Regelui.

Emisiunile filatelice de după 1945 ilustrate cu portretul lui Mihai I îi îndemnau pe români să participe la efortul de reconstrucţie a ţării, sau să contribuie la ajutorarea zonelor afectate de foamete.

Românii au continuat să-şi iubească Regele chiar şi după ce acesta a fost forțat să abdice. În semn de omagiu pentru Mihai I şi Monarhie, Romfilatelia i-a dedicat Majestăţii Sale mai multe emisiuni de mărci poştale.

În mai 2006, a fost introdusă în circulaţie o serie de timbre consacrată celor patru Regi ai României, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la fondarea Dinastiei, prin care s-a reluat tradiţia reprezentării Casei Regale în emisiunile filatelice.

În octombrie 2014, cu ocazia aniversării a 93 de ani, Romfilatelia a dedicat Majestăţii Sale emisiunea Istoria regalităţii, Mihai I.

Seria de mărci poştale Regalitatea în România, introdusă în circulaţie în ianuarie 2015, include un timbru cu Regele Mihai, alături de Regina Ana.

Romfilatelia a onorat şi hobby-urile Majestăţii Sale, prin emisiunea filatelică Motoarele, pasiune regală, introdusă în circulaţie cu ocazia zilei sale de naştere, în octombrie 2016. Regele Mihai I avea o colecție de mașini la care ținea foarte mult, formată din 38 de mașini civile, cărora li se alăturau patru jeepuri militare, unele primite în dar, altele recondiționate chiar de el.

Regele Mihai I a fost iubit şi apreciat în Romania şi în întreaga lume, fiind considerat un reper al speranţei şi moralei, un capitol de referinţă al istoriei Monarhiei Române.

Emisiunea filatelică este disponibilă în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara şi în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store. 

[foogallery id=»21091″]