26 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ELISABETA BOȚAN ORGANIZEAZĂ «ORIZONTURI LITERARE» LA FACULTATEA DE FILOZOFIE ȘI LITERE DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII DIN ALCALÁ

Facultatea de Filozofie și Litere din cadrul Universității din Alcalá, va găzdui  evenimentul ”Orizonturi literare”, organizat de românca Elisabeta Boțan (scriitoare și traducătoare), care colaborează de mai mulți ani cu această instituție.

Evenimentul se va desfășura vineri, 21 aprilie 2016, orele 18:00 în Sala de Juntas, str. Colegios, nr. 2, Alcalá de Henares, 28801, Madrid.

Programul cuprinde:

  • prezentarea cărții de haiku “La soledad encendida “de Gregorio Muelas Bermúdez și Heberto de Sysmo, susținută de Elisabeta Boțan;
  • prezentarea”Revistei de poezie contemporană și critică literară CRÁTERA”, va fi făcută de Gregorio Muelas Bermúdez și Heberto de Sysmo, care se numără printre fondatorii acestei reviste;
  • microfon deschis pentru scriitorii care au publicat în primul număr al revistei amintite mai sus;
  • scurtă prelegere despre traducere susținută de Elisabeta Boțan.

 

Cei care vor asista la eveniment se vor putea bucura de un recital de chitară clasică susținut de:

  • Bianca Boțan: Baladă pentru Elisa, compozitor Ludwig van Beethoven
  • Cristina Domínguez Méndez: Lágrima, compozitor Francisco Tárrega; Evocación, compozitor Manuel R.Salas; Danza del Altiplano, compozitor Leo Brouwer.

 

O altă româncă, soprana Luminița Soporan, va interpreta Panis Angelicus, compozitor César Frank și Réquiem de Gabriel Fauré.

Intrarea este gratuită.