19 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ELIE WIESEL, SUPRAVIEȚUITOR AL HOLOCAUSTULUI, A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ LA 87 DE ANI

Scriitorul și filosoful american de origine română Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a încetat din viață la vârsta de 87 de ani.

Un purtător de cuvânt al Yad Vashem (Memorialului Victimelor Holocaustului) a confirmat decesul, fără să ofere alte detalii. Potrivit cotidianului New York Times, Elie Wiesel a decedat la domiciliul său din Manhattan la vârsta de 87 de ani.

Elie Wiesel «s-a stins din viață în urmă cu câteva ore», potrivit purtătorului de cuvânt al Memorialului, Simmy Allen.

Într-un comunicat, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a salutat memoria acestuia, subliniind că a fost o «rază de lumină și un exemplu de umanitate care credea în bunătatea omului. Israelul și poporul evreu plâng cu tristețe moartea lui Elie Wiesel».

«De-a lungul anilor sumbri ai Holocaustului, în cursul cărora ne-am pierdut șase milioane de frați și surori, Elie Wiesel a fost o rază de lumină și un exemplu de umanitate care credea în bunătatea omului», a menționat premierul israelian în legătură cu cel care a străbătut întreaga lume pentru a perpetua memoria Holocaustului.