10 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

DUPĂ CE A FOST CONDAMNATĂ, ELENA UDREA SPUNE CĂ NU VA MERGE LA PUŞCĂRIE ŞI AMENINŢĂ CU DEZVĂLUIRI

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul «Gala Bute», decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nefiind definitivă.

Elena Udrea a primit cinci ani pentru luare de mită, patru ani pentru aceeaşi infracţiune şi o pedeapsă de şase ani tot pentru luare de mită, precum şi şase ani pentru abuz în serviciu. Ea a fost achitată pentru folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Pedepsele au fost contopite, urmând ca ea să execute pedeapsa cea mai mare, de şase ani.

Într-un interviu acordat postului de televiziune Antena 3 (sic!) Elena Udrea a lansat un atac virulent la adresa ”sistemului”, pe care îl consideră responsabil de sentința judecătorilor și de care s-a disociat, întrebată fiind de ce nu a reacționat în această privință în perioada în care Traian Băsescu era președinte.

”Nu cred că din cauza mea au intrat oameni nevinovați în pușcărie. Faptul că am făcut parte dintr-o guvernare nu înseamnă că nu se pot face abuzuri împotriva mea. E adevărat că există dosare care se judecă corect, care sunt trimise înapoi, mai ales în ultimul an.

Dosarul meu a fost pornit acum doi ani, când nici frunza nu mișca împotriva doamnei Kovesi. Din păcate mai sunt judecători care mai tremură în fața sistemului.

Dacă în Gala Bute a avut loc vreo ilegalitate, vreo ilegalitate săvârșită de către Elena Udrea, de ce nu s-a descoperit încă din 2010, de când datează acest dosar? Dacă doamnei Kovesi i-a fost frică să mă acuze când statea cu mine la mese, acum trebuie să o credem, când este alt regim la putere? Astfel de situații nu se întâmplau când era Traian Băsescu la Cotroceni.

Fratele fostului președinte a fost arestat când acesta era la Cotroceni. Doamnei Kovesi și sistemului nu le era frică, dacă au făcut asta. Eu vă asigur că niciodată, dacă ar fi fost altfel ar fi fost procurori care ar fi spus acum, sistemul se apăra pe sine.

Dacă sistemul a decis să-l aresteze pe Voiculescu, nu pentru Băsescu a făcut-o. Eu mi-am asumat că poate nu știam care erau acțiunile sistemului, dar când mi-am dat seama de ce se întâmplă am ieșit și am spus public.

Nu știam că sistemul format dintr-un general de Securitate, de SRI, șefa DNA, șefa ICCJ, încearcă să pună mâna pe putere. Notele SRI nu făceau referire la Elena Udrea. Dacă aveau vreo bănuială că eu am făcut ceva, de ce nu i-au spus nimic președintelui? Am văzut aceste note ale SRI. Informațiile care erau nu erau despre Udrea, ci despre acești oameni care făceau afaceri între ei. Declarațiile lor sunt folosite doar acestea ca probă împotriva mea. Vă promit că vom discuta aceste subiecte dacă mă invitați” a spus Elena Udrea.

Udrea amenință cu dezvăluiri despre judecătorii de caz şi afirmă că mai are ași în mânecă.

”Consider că această sentință este abuzivă, că este o victorie de etapă a sistemului. Cred că judecătoarelor le-a luat atât timp să se gândească cum să dea pedepsele să cadă logic. Nu există nimic. Există o declarație a lui Nastasia că a primit o geantă. Pe această declarație eu am fost condamnată.

Cred că la Nastasia s-a oprit, altfel nu îmi imaginez cum și-a făcut averea pe care o are. Bătălia este pe viață și pe moarte. Mai am foarte multe lucruri de spus, inclusiv despre cele care m-au judecat. Nu am vrut până acum să se considere că pun presiune pe completul de judecată” a mai spus Elena Udrea.

Au mai primit condamnări:

Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat în acelaşi dosar la cinci ani închisoare cu executare. Şi acesta a primit mai multe pedepse: trei ani pentru complicitate la luare de mintă, cinci ani pentru evaziune fiscală, alţi trei ani tot pentru evaziune şi a fost achitat pentru spălare de bani. Pedepsele au fost contopite şi va face pedeapsa cea mai grea, de cinci ani.

Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare.

Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de şase ani

Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii – trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită cu un termen de supraveghere de cinci ani

Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme – doi ani şi şase luni cu suspendare

Ştefan Lungu, fost consilier al lui Udrea – un an şi şase luni cu suspendare.