26 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

DOSAR PENAL ȘI AMENDĂ PENTRU ȚINEREA CÂINELUI LEGAT CU LANȚ

O nouă lege menită să protejeze animalele arată că nici un animal, nu mai poate fi ținut în lanț.

Cu toate că există o lege care prevede sancțiuni dure pentru cei care aplică rele tratamente animalelor, adică nu sunt hrănite, nu sunt îngrijite medical sau sunt lipsite de libertate, aceasta nu are un articol care să se refere strict la limitarea spațiului de mișcare al câinilor din curți.

„Dacă Poliția sau ANSVSA vor găsi câini ținuți în lanț și nu în țarc sau padoc, atunci stăpânului respectivului necuvântător i se va face dosar penal pentru rele tratamente apilcate animalelor, iar dacă se va constata că acel câine este traumatizat, proprietarul riscă până la 3 ani de închisoare”, potrivit unui proiect de lege.

Vor fi prevăzute sancțiuni pentru cei care își vor mai lega animalele. Legea spune că pe lângă amenzile destul de mari, care încep de la 1.000 de lei și ajung până la 5.000 de lei, în funcție de cum este tratat animalul, cei care se vor comporta dur cu patrupedele vor face și închisoare.