Donald Trump, noul preşedinte american, a semnat sâmbătă un ordin către şefii de stat-major interarme, prin care le cere să prezinte în termen de 30 de zile un plan pentru înfrângerea Statului Islamic (SI).
Ca urmare a ordinului, Departamentul Apărării Statelor Unite (Pentagon) va reconsidera probabil modalităţi mai agresive de utilizare a forţei de lovire şi a trupelor americane, apreciază agenţia citată.
Oficialităţi americane care au rămas sub rezerva anonimatului, şi-au exprimat îndoiala că militarii vor pleda pentru o modificare radicală a strategiei elaborate sub preşedintele Barack Obama.
Abordarea actuală se bazează pe forţele locale pentru majoritatea luptelor – şi implicit a pierderilor – în conflictele din Siria şi Irak.
Victoria asupra SI a fost una din temele principale ale campaniei electorale a preşedintelui, dar el nu a precizat niciodată detaliile unui plan în acest sens. Nici secretarul apărării, James Mattis, care a pledat pentru o abordare mai viguroasă a luptei împotriva SI, nu a precizat modalităţile.
Potrivit Reuters, oficialii militari americani au recunoscut de multă vreme că SI ar putea fi învins mai repede dacă SUA ar folosi propriile trupe în locul combatanţilor locali.
Victoria ar costa însă vieţile mai multor soldaţi americani, iar în ultimă instanţă nu ar duce la o soluţionare de durată a conflictelor alimentate de motivaţii etnice, religioase şi politice în cadrul unor naţiuni cu sentimente puternic antiamericane.
«Am mai fost pe calea asta şi nu cred că poporul american este entuziasmat de idee», a declarat generalul în retragere David Barno, fost comandant al forţelor SUA din Afganistan, acum profesor la American University din Washington.
În prezent, în Siria şi Iraq sunt desfăşurate efective americane sub 6.000 de militari, iar Pentagonul ar putea cere forţe suplimentare, afirmă experţii consultaţi de Reuters. Ei cred că mai degrabă se va recurge la mai multe elicoptere de atac, lovituri aeriene şi tehnică de artilerie. De asemenea, militarii ar putea cere mai multă autoritate în privinţa deciziilor tactice.
Más historias
EDUCACIÓN DE ADULTOS PARA LA INCLUSIÓN SOCIAL: EL PAPEL DEL DESARROLLO DE HABILIDADES DIGITALES
ELENE: EL SECRETO PARA APRENDER INGLÉS EFICAZMENTE MIENTRAS VIAJAS
INTENSIFICARE CONFLICT ISRAEL-HAMAS: BOMBARDAMENTE ÎN GAZA ȘI AMENINȚĂRI CU EXECUTAREA OSTATICILOR