27 julio 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

DOI BĂRBAŢI SUSŢINĂTORI AI ISIS AU FOST ARESTAŢI ÎN SPANIA

Doi bărbati au fost arestaţi în Spania pentru apartenenţă la gruparea jihadistă Isis (Daesh). Cei doi cetăţeni de origine marocană se ocupau cu popularizarea mesajelor organizaţiei teroriste pe reţelele de socializare şi îndemnau  la comiterea de atentate teroriste.

Cei doi bărbaţi au fost arestaţi în oraşele Gijon şi San Sebastian. Suspecţii erau integraţi complet în organizatia teroristă Daesh şi se ocupau cu difuzarea ideilor organizaţiei, căutând noi susţinători în rândul musulmanilor şi îndemnau la organizarea de atentate.

Bărbatul arestat la Gijon are cetăţenie spaniolă şi este de origine marocană iar cel reţinut la San Sebastian are rezidenţă legală în Spania.

cunoscuti-ai-barbatului-arestat-pentru-terorism
Cunoscuti ai barbatului arestat în Gijon

Amândoi făceau parte din reţeaua de propagandă şi racolare a Isis, iar unul dintre arestaţi îşi declarase pe reţelele de socializare loialitatea faţă de liderul organizaţiei.

În mesajele publicate pe reţelele de socializare aceştia lăudau victoriile înregistrate Isis ca să atragă noi adepţi, dar conţineau şi clipuri video cu scene violente.

Cei doi suspecţi urmau măsuri stricte de securitate, ca să nu fie depistaţi de autorităţi, folosind telefoane virtuale cu ajutorul cărora realizau schimburi de informaţii cu membri şi lideri ai organizaţiei teroriste.

De la ridicarea nivelului de alertă în Spania, în iunie 2015, forţele spaniole de securitate au arestat 150 de persoane suspectate de legaturi cu organizaţii teroriste islamiste.