14 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

DEPUTATUL CONSTANTIN CODREANU CERE INSTALAREA UNEI PLĂCI MEMORIALE PE CLĂDIREA PALATULUI REGAL DIN BUCUREȘTI

Deputatul PMP Constantin Codreanu, i-a adresat o întrebare  ministrului Culturii și Identității Naționale, George Vladimir Ivaşcu. Întrebarea parlamentară are ca obiect necesitatea instalării pe clădirea fostului Palat Regal din București a unei plăci inscripționate care să amintească faptul că acesta a fost reședința Regilor României între anii 1937 și 1947.

Întrebarea adresată ministrului Culturii și Identității Naționale cuprinde, între altele, următoarele: ”Palatul Regal din București, clădire ce găzduiește în prezent Muzeul Național de Artă al României, a fost construit în anul 1937, pe locul vechiului palat Golescu devenit Curte Domnească a Principatelor Unite și apoi Palat Regal al României.

Palatul are statut de monument istoric, figurând în Lista Monumentelor Istorice (LMI) cu numărul B-II-m-A-19856.

O placă inscripționată instalată pe clădire amintește de faptul că în acel loc a fost altădată Curtea Domnească a Principatelor Unite.

Nu există nicio inscripție care să amintească faptul că prima destinație a clădirii actuale a fost cea de Palat Regal al României și că a servit ca atare drept reședință regală a României timp de un deceniu, între 1937 și 1947.

În legătură cu acest fapt, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:

  • Dacă Ministerul Culturii și Identității Naționale consideră sau nu utilă și oportună instalarea unei plăci inscripționate pe clădirea fostului Palat Regal din București, care să amintească despre faptul că aceasta a servit ca atare, conform destinației inițiale, drept reședință regală a României între 1937 și 1947?
  • În cazul unui răspuns pozitiv, care sunt deciziile luate și măsurile concrete întreprinse de Ministerul Culturii și Identității Naționale și instituțiile/ autoritățile subordonate acestuia?”