Dacian Cioloș a vorbit, miercuri, în plenul Senatului, despre situația sediilor televiziunilor din trustul Intact. Premierul a declarat că a cerut noii conduceri ANAF să reanalizeze modul în care își desfășoară activitatea, astfel încât atitudinea agenților să fie una de respect față de cetățeni și față de contribuabili.
«Așa cum Parlamentul reprezintă în stat puterea legislativă, Guvernul reprezintă puterea executivă, iar justiția, puterea judecătorească. În speța pe care ați propus-o astăzi, o instituție s statului aflată în subordinea Guvernului a decis să aplice o decizie judecătorească rămasă definitivă. Nu este vorba despre un atac la dreptul de liberă exprimare sau la libertatea presei pe care Guvernul pe care îl conduc pot să vă asigur că le respctă pe deplin.
Mai mult, trebuie să vă spun că decizia ANAF nu vizează activitatea jurnaliștilor. Posturile de televiziune nu își pierd licențele. Încetarea emisiei este întotdeauna apanajul CNA. Televiziunile vor emite inclusiv luni din sediile aflate în discuție din simplul motiv că suntem abia la începutul unui proces legal de intrare în posesie a unui bun al statului care ar putea să mai dureze încă luni bune», a declarat premierul.
«Guvernul României respectă legile și, implicit, hotărârile judecătorești, iar ANAF a pus în executare o sentință judecătorească rămasă definitivă. ANAF a acționat în virtutea atribuțiilor legale, ca și organ de executare, acțiunile fiind făcute în vederea valorificării acestor bunuri. Pe 8 februarie 2016, în ședința condusă de fostul președinte ANAF, s-a decis punerea în aplicare a unei sentințe definitive. Notificarea de evacuare a fost trimisă pe 15 februarie. Eu nu am fost informat de această decizie, dar nici nu trebuia să fiu informat», a adăugat Dacian Cioloș.
«Am cerut conducerii ANAF să reanalizeze modul în care se raportează la contribuabil în exercitarea atribuțiilor lor. Reprezentanții instituțiilor statului nu trebuie să aibă o atitudine de intimidare sau represivă», a mai precizat premierul.
«Termenul dat pentru evacuare voluntară este unul stipulat de Codul de Procedură Civilă și nu este stabilit de ANAF. Acesta este de 5 zile, conform legii, și se aplică tututror persoanelor juridice pentru evacuare. Nu există termene diferite pentru televiziuni sau alte tipuri de activități. La ora actuală, singura metodă de valorificare a bunurilor statului este reglementată de ordonanța care presupune doar vânzarea bunurilor ca formă de valorificare a acestora«, a explicat Dacian Cioloș.
Imobilele în care își desfășoară activitatea posturile de televiziune Antena 1 și Antena 3 trebuie evacuate în termen de cinci zile, în urma notificării primite, luni, de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, care pune în executare sentința penală din 2013, rămasă definitivă.
Más historias
INNETICA asiste a la reunión del proyecto europeo ‘Hippotherapy and Healthy Tourism’ en Kayseri(Turquía)
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat