16 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CURTEA SUPREMĂ RESPINGE CEREREA DE ARESTARE PENTRU SEBASTIAN GHIŢĂ

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, marţi, respingerea solicitarii DNA de arestare preventivă în cazul lui Sebastian Ghiţă, astfel că fostul deputat rămâne cu control judiciar pe cauţiune.

Un procuror DNA a cerut judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arestarea preventivă în lipsă a fostului deputat Sebastian Ghiţă, după ce acesta a încălcat obligaţiile controlului judiciar şi există informaţii că a părăsit România.

Reprezentantul DNA a solicitat magistraţilor înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată alături de foşti şefi din poliţie şi parchete.

«Având în vedere elementele de noutate referitoare la faptul că Sebastian Ghiţă nu a respectat obligaţiile controlului judiciar, respectiv să fie prezent ori de câte ori i se cere de către organul judiciar, dar şi suspiciunea rezonabilă că inculpatul a părăsit ţara, vă rog să dispuneţi înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestului preventiv.

Sebastian Ghiţă a dat dovadă de rea credinţă şi a sfidat organele judiciare. Inculpatul a fost citat de organele judiciare pentru a se prezenta în dosarul cunoscut ca Ponta-Blair şi nu s-a prezentat», a spus procurorul.

El a mai cerut magistraţilor ca, în cazul în care nu sunt de acord cu arestarea preventivă a lui Ghiţă, să fie menţinută interdicţia ca acesta să părăsească teritoriul României.

Sebastian Ghiţă a fost reprezentat în instanţă de trei avocaţi, care au recunoscut că nu au reuşit să ia legătura cu fostul deputat.

Unul dintre apărători, Bogdan Micu, a spus că l-a sunat pe Ghiţă, însă acesta nu i-a răspuns şi l-a rugat pe fratele acestuia să îi semneze împuternicirea pentru a-l reprezenta în instanţă.

Pe 16 decembrie, ÎCCJ a admis solicitarea fostului deputat de ridicare a interdicţiei de părăsire a ţării «fără încuviinţarea organului competent», în dosarul în care este judecat alături de foştii şefi ai Parchetului Curţii de Apel Ploieşti Aurelian Mihăilă şi Liviu Tudose, fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova, Constantin Isps, şi Viorel Dosarul, fost şef al Poliţiei Judeţene Prahova.
Decizia de ridicare a interdicţiei, nedefinitivă şi nici executorie, i-a fost înmânată lui Sebastian Ghiţă luni dimineaţă, 19 decembrie, când acesta s-a prezentat la sediul IPJ Prahova pentru măsura controlului judiciar.

Fostul deputat a fost citat miercurea trecută, la ora 12, de către procurorii DNA Ploieşti, în dosarul Ponta – Blair în care este acuzat de spălare de bani. Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat, în faţa procurorilor ajungând doar avocaţii săi, ulterior fiind dat în consemn la frontieră.

Poliţia Română susţine că s-a solicitat sprijin şi Poliţiei de Frontieră, că au fost făcute verificări la punctele de trecere a graniţei şi că, «până în prezent, nu au fost identificate date care să confirme ieşirea din ţară».

Din comunicat reiese că Sebastian Ghiţă se afla sub supravegherea Direcţiei Operaţiuni Speciale (DOS) de luni, 19 decembrie, din dispoziţia DNA Ploieşti, dar, susţine Poliţia Română, ordonanţa procurorilor «nu a presupus un control în trafic sau limitarea libertăţii inculpatului».