6 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CRISTIAN BOUREANU RĂMÂNE ÎN AREST PENTRU ÎNCĂ 30 DE ZILE

Magistrații Tribunalului București au decis ca fostul deputat Cristian Boureanu să rămână în arest preventiv pentru încă 30 de zile, admițând astfel contestația procurorilor, în dosarul în care este acuzat de ultraj după ce a agresat un polițist rutier.

În data de 3 iulie Judecătoria Sectorului 1 a respins cererea procurorilor de prelungire a mandatului de arestare preventivă și a dispus ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu.

Procurorii au făcut contestație, care a fost admisă vineri de Tribunalul București, instanță care a prelungit cu 30 de zile mandatul de arestare preventivă pe numele acestuia, decizia fiind definitivă.

Pe 9 iunie, în jurul orei 01:30, Cristian Boureanu se afla într-o mașină condusă prietena lui, fiind oprit în trafic de un echipaj de poliție rutieră.

În momentul în care polițiștii i-au solicitat documentele de identitate, Cristian Boureanu s-a manifestat violent, a amenințat un polițist căruia i-a prins degetele mâinii în portiera autoturismului, i-a rupt cămașa și l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice. Polițistul a reacționat și l-a lovit la rândul lui pe Boureanu, acesta căzând la pământ.

Boureanu a fost imobilizat, încătușat și condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru cercetări dar fiind într-o stare avansată de ebrietate i s-a făcut rău, fiind transportat apoi la Spitalul Floreasca.

După externare, fostul parlamentar a fost preluat de polițiști și dus în fața unui procuror, care a decis reținerea lui pentru 24 de ore. Pe 10 iunie, un magistrat a decis ca Boureanu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.