2 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

COPILUL CARE A CĂZUT ÎNTR-UN PUȚ ADÂNC DE 16 METRI A FOST SALVAT

Un copil de aproape doi ani din localitatea Balta Sărată (Teleorman) a căzut, ieri, într-un puţ îngust de 30-35 de centimetri, la o adâncime de aproximativ 16 metri. Potrivit martorilor aflați la fața locului, copilul a căzut în fântână după ce s-a urcat pe un scaun.

Mama acestuia, însărcinată în nouă luni, a fost preluată de un echipaj al Ambulanței în urma șocului suferit.

După 11 ore în care s-au încercat mai multe planuri de salvare, copilul a fost salvat.

Copilul, un băiat în vârstă de un an și opt luni, a fost evaluat de cadrele medicale și preluat de un elicopter SMURD.

«Noi am reușit să ducem la bun sfârșit operațiunea de salvare. A fost o intervenție dificilă. Este cea mai mare bucurie a noastră. Copilul este în viață. S-a reușit cu ajutorul a două tije să agățăm și pompa, și copilul și să îl aducem centimetru cu centimetru la suprafață în siguranță. Se lucra concomitent pe două planuri de acțiune. Unul trebuia să aibă succes» a declarat purtătorul de cuvânt al ISU ‘A.D. Ghica’, Gelu Dragomir.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului «Grigore Alexandrescu», Raluca Alexandru, copilul a fost adus la spital ventilat și intubat mecanic și a avut nevoie de resuscitare după un stop cardiac.

«Diagnosticul este de hipotermie severă. Status postresuscitare — este pe suport ventilator, perfuzie de rehidratare. Va merge pe secție de terapie intensivă», a explicat medicul.

Copilul prezintă sindrom de aspirație.

«Este în cazul post-resuscitare. A fost resuscitat în timpul transportului. A fost cu hipotermie severă, temperatura corpului s-a normalizat de azi noapte. Problema este că prezintă un sindrom de aspirație, deci are ceva la plămâni. Asta este problema», a precizat aceasta.