27 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

”CENTENAR PRIN ÎNFRĂȚIRI”, O CAMPANIE LANSATĂ DE MINISTERUL PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI

În perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni anunță inițierea și organizarea Campaniei Naționale „Centenar prin înfrățiri”, o campanie de înfrățire a județelor din România şi sectoarelor Municipiului București cu unități administrativ-teritoriale similare din statele unde există comunități de români.

Obiectivul acestui proiect îl reprezintă derularea de proiecte și activități centrate pe promovarea identității românești pe linie educațională, culturală, sportivă, dar și pe alte direcții precum: dezvoltare economică, servicii sociale, lucrări și servicii publice, siguranță publică, urbanism și amenajarea teritoriului, protecția mediului înconjurător, formarea profesională, prevenirea delincvenței, utilizarea noilor tehnologii sau promovarea de activități agricole, industriale și comerciale sau politici adoptate față de generațiile tinere.

Ca primă etapă, Campania  „Centenar prin înfrățiri”  propune, până la sfârșitul anului 2017, încheierea unei serii de acorduri de înfrățire/cooperare a autorităților administrației publice locale din Republica Moldova cu zece județe din România, câte un județ din fiecare regiune de dezvoltare și două județe din regiunile mai apropiate din punct de vedere geografic de graniță, respectiv: Bacău, Neamț (Regiunea Nord-Est), Brăila, Tulcea (Regiunea Sud-Est), Ialomița, Teleorman (Regiunea Sud), Dolj (Regiunea Sud-Vest), Timiș (Regiunea Vest), Bihor (Regiunea Nord-Vest), Mureș (Regiunea Centru).

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni își propune astfel susținerea dezvoltării de rețele asociative create pe baza legăturilor de înfrățire între localități, asigurând o cooperare structurată, intensă și multilaterală între unități administrativ-teritoriale din România și din diaspora.