6 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CELEBRAREA ZILEI NAȚIONALE  A ROMÂNIEI  LA VALDEMORO

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, Parohia Ortodoxă Română Sfinţii Mărturisitori ”Visarion, Sofronie şi Oprea” din Valdemoro în colaborare cu Asociaţia Socio-culturală românească ”Armonia” din această localitate au organizat sâmbătă, 09 decembrie 2017  un spectacol omagial pe scena Teatrului Juan Prado.

Protagoniștii de pe scenă au sărbătorit momentul festiv așa cum se cuvine, în faţa unei asistențe generoase, care, alături de invitaţii spanioli, au trăit emoții adânci, pătrunşi de frumuseţea datinilor noastre străbune, perpetuate pe meleaguri iberice cu dragoste şi sacrificiu.

Evenimentul a debutat prin intonarea imnurilor naţionale, al României şi al Spaniei.

Corala Villa de Valdemoro, condusă de inimosul dirijor Emilio J. Esteve, a deschis seara prin colindul ”S-a născut Domnul” – D.G. Kiriak, interpretat în limba română, urmat de un micro-recital de colinde din repertoriul spaniol.

Grupul de dans popular pentru copii ¨Mugurașii¨ (îndrumător Ramona Bădin) și Grupul de adulți ¨Armonia¨, (instructor dl. Doru Sărăcuțu), ambele aparținând parohiei gazdă,  au prezentat un potpuriu de jocuri tradiționale din mai multe zone folclorice.

Tânăra pianistă Karina Varga Bora a impresionat auditoriul prin acuratețea interpretării pieselor: Cordoba –Isaac Albéniz, Romanza sin palabras – J. Mendelssohn, Sonata în Fa Major – J. Haydn, Simfonia 10 în Sol Major – J. Sebastian Bach și Rapsodia Română – George Enescu.

Preotul paroh Dorin Sas a mulțumit publicului român și spaniol, prezent în număr mare, subliniind însemnătatea Anului Centenar 2018 pentru românii de pretutindeni.

Colindul Trei păstori, cântat împreună cu întreaga asistență, a încheiat această manifestare de suflet.

Spectacolul a fost prezentat de d-na Ileana Daniela Moldovan, președinta Asociației ”Armonia” din Valdemoro, responsabilă cu organizarea evenimentului.

La finalul manifestării, în holul instituţiei a fost vizionată o expoziţie de icoane, costume populare şi obiecte tradiţionale româneşti.

Din partea autorităților locale au participat: dl. Santiago Fernández Fernández Caballero, Delegado de Transparencia, Buen Gobierno, Régimen Interior y Personal, purtător de cuvânt al Guvernului Local, dl. Guillermo Gross del Rio și Dl. David Conde, foști primari ai municipiului, alături de alți membri ai administrației locale. Ambasada României în Regatul Spaniei a fost reprezentată de Dl. Mihai Sârbu, responsabil cu problemele comunității românești. Dovadă a bunelor relații inter-comunitare, doamna președintă Lucyna López Sáez a reprezentat Asociația poloneză ”Ambar”, iar Kristyna Savchac Savchac interésele comunității ucrainene din Valdemoro.

O seară de neuitat, presărată cu imagini proiectate pe fundal cu locuri frumoase de pe cuprinsul țării noastre, scăldată în clipe de nostalgie după glia străbună, ce a adus  emoții vii  în inimile celor prezenți în sală.

O Românie întreagă a vibrat duminică seara la Valdemoro, în glas de colind  și cântec strămoșesc, ducând pe mai departe dorul nestins al confratelui ce poate viețui într-o țară anume, dar care are de-a pururi în ființa sa doar o singură Patrie.

Biroul de presă al Parohiei Valdemoro

[foogallery id=»20967″]