9 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CATALUNYA A ALES: CIUDADANOS CÂȘTIGĂ ALEGERILE DIN 21 DECEMBRIE IAR PARTIDUL POPULAR DEVINE ULTIMA FORȚĂ POLITICĂ

Joi, 21 decembrie 2017 au avut loc alegerile parlamentare din Catalunya, primele după declararea independenței acestei regiuni și după aplicarea articolului 155 de către guvernul de la Madrid.

Alegerile parlamentare din Catalunia au fost convocate pe 27 octombrie de guvernul lui Mariano Rajoy, după intervenția de facto a autonomiei catalane, cu aplicarea articolului 155 din Constituție.

Cu 1.1 milioane de voturi, Ciudadanos primește 37 de locuri în Parlamentul Catalan, după ce a obținut un loc în ultimul minut pierdut de Partidul Popular al lui Xavier García Albiol. La rândul său, formațiunea  condusă din «exil» de Carles Puigdemont, Junts per Catalunya, a obținut 34 de locuri, datorită votului a peste 940.000 de catalani, în timp ce, cu doar 930.000 de voturi,  partidul lui Oriol Junqueras, ERC, este în urmă, cu 32 de locuri.

CUP al lui Carles Riera  a obținut  doar patru locuri, doar unul mai mult decât Partidul Popular iar cele două formațiuni formează grupul mixt, fiind partidele care nu au obținut suficiente locuri pentru a-și forma grup propriu.

Marii pierzători ai alegerilor sunt cele două formațiuni istorice, PP și PSOE.

«Popularii» rămân ultima forță politică, forțată să împartă grupul mixt cu CUP, care, de asemenea, nu obține suficientă reprezentare pentru a-și forma propriul grup.  PSC și  Miquel Iceta au câștigat 17 locuri.  Catalunya revine astfel complet împărțită între independenți și unioniști.

 

Rezultatele alegerilor din Catalunia