25 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CÂT DE NESIMȚIȚI PUTEȚI SĂ FIȚI? CRISTIANA ANGHEL CĂTRE UN CIOBAN PROTESTATAR: EU FAC LEGEA. PROSTULE!

Senatorul Cristiana Anghel i s-a adresat unui cioban care protesteaza, marti, la Parlament, cu apelativul «prostule».

Mii de ciobani care protesteaza, marti, s-au imbrancit cu jandarmii si au intrat in curtea Palatului Parlamentului, unde scandeaza «Opriti-i pe braconieri/Nu lasati cainii someri!» si cer sa discute cu ministrul Agriculturii.

Cristiana Anghel a iesit din Parlament, sa stea de vorba cu oierii, insa aceasta a fost huiduita de ciobani.

«Le-am transmis ca le sustin revendicarile, sa mai aiba rabdare o ora, ma duc inauntru, stabilim un grup de parlamentari care sa stea de vorba cu ei, pregatim o initiativa legislativa de abrogare a prevederilor care ii deranjeaza», le-a spus Anghel jurnalistilor.

Ciobanii s-au declarat nemultumiti si au transmis ca vor sa vorbeasca direct cu ministrul Agriculturii.

«Ministrul azi e, maine nu e, eu sunt parlamentar ales in Parlamentul Romaniei, eu fac legea. Prostule!», i s-a adresat senatorul Anghel unui cioban. Replica a venit si de la oier: «Draga doamna, noi dorim sa vorbim cu ministrul».

Protestul a fost organizat de mai multe asociatii de crescatori de animale din Romania, in special de catre Agrostar si Asociatia crescatorilor si exportatorilor de bovine, ovine, porcine din Romania. Potrivit organizatorilor, la manifestatie ar fi urmat sa participe 3.000 de persoane.

Potrivit prevederilor legislative, ciobanii vor putea detine la ses un singur caine de paza la stanga, cei de la deal vor avea doi caini, iar cei de la munte trei caini. Legea vine si cu amenzi, de pana la 1.500 de lei.