27 julio 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CANADA VA ÎNSCRIE ÎN DOCUMENTELE DE IDENTITATE SEXUL X

Canada va înscrie  pe documentele de identitate ale persoanelor care nu se identifică nici cu genul feminin, nici cu cel masculin, mențiunea «X».

În luna iunie, Canada a validat un proiect de lege care a adăugat «identitatea de gen și exprimarea genului» alături de rasă, religie, vârstă, sex și orientare sexuală pe lista motivelor de discriminare care sunt interzise în această țară, în virtutea Cartei drepturilor canadiene.

Astfel, într-o primă etapă, o mențiune specială va putea fi adăugată pe documentele oficiale ale «persoanelor care nu se identifică cu genul feminin (F) sau cu cel masculin (M)», indicând astfel dorința acestor persoane ca genul lor să fie «desemnat prin litera ‘X’, corespunzătoare genului non-specificat».

Guvernul federal canadian a precizat într-un comunicat că acest lucru vizează ușurarea procedurilor de obținere a pașapoartelor, a altor documente de călătorie și a actelor de imigrație, «care corespund mai bine identității sexuale» a acestor persoane.

Aceste măsuri vor intra în vigoare pe 31 august și sunt deocamdată provizorii, până când Guvernul canadian «va putea să tipărească documente oficiale ce includ desemnarea genului prin litera ‘X'».

«Introducând o desemnare a genului prin litera ‘X’ în documentele eliberate de Guvern, am luat o măsură importantă pentru a favoriza egalitatea între toți canadienii, independent de identitatea lor de gen sau de exprimarea genului lor», a declarat Ahmed Hussen, ministrul canadian pentru Imigrație, refugiați și cetățenie, conform Agerpres.