5 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

BOMBA LUI NISTORESCU: IOHANNIS OFIȚER AL SERVICIILOR SECRETE

Una dintre cele mai grele figuri ale presei autohtone, unse cu toate alifiile, cum se spune popular, l-am numit pe Cornel Nistorescu, aruncă o bombă de proporții în ultimul său editorial din Cotidianul, afirmînd că actualul președinte e, ca și predecesorul său, ofițer acoperit al serviciilor secrete.

Ba, Nistorescu îi devoalează și gradul: colonel.

”Președintele are o problemă serioasă doar cu cei care îl încurcă. În rest, pace bună și somn ușor!” afirmă Nistorescu despre Iohannis, într-un material extrem de înțepător la adresa acestuia.

”Eu unul credeam că legăturile sale cu Germania și mai vechile sale relații cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, îi vor permite să comunice mai ușor și să afle cam ce se pune la cale și cum am putea să ne poziționăm. Abia acum ne dăm seama că Iohannis n-are la cine suna nici în Germania, nici în Luxemburg și nici la Uniunea Europeană. Și că se poziționează și el ca și Train Băsescu. Adică după instinct, după fler, după nevoi și după sentimente. Mai simplu – după ureche” scrie analistul.

”O altă mișcare ”subtilă” a președintelui a fost să ceară pentru a treia oară demisia premierului. Câtă vreme Iohannis nu suflă o vorbă despre cele patru dosare ale lui Vasile Blaga în care este vorba de milioane de euro bani negri nu văd de ce m-aș omorî cu scuturarea lui Victor Ponta.

Cazul său pare instrumentat pentru a dirija jocul politic spre o debarcare a guvernului și la instalarea unui ”guvern al meu”. Câți bani negri dislocați din bugetul public au vărsat PDL-ii în conturi proprii și în campaniile electorale?

Președintele Iohannis n-ar auzi nici mort o asemenea întrebare. Vlad Moisescu, cel investigat usor-ușor de procurori, a fost omul cu panourile din campania electorală pentru Klaus Iohannis.

Zice președintele ceva despre el și despre cazurile păstrate de DNA sub un mare preș al anticorupției? Ce om delicat și discret este neamțul când e vorba de colegii săi de partid!? Și ce balaur neodihnit este cu Victor Ponta care nu demisionează! Nu vreau să fac din Victor Ponta un erou. E doar o victimă a trufiei sale. Și el ca și Liviu Dragnea gândesc conducerea PSD-ului ca pe o instrucție cu un pluton.

Uneori li se pare că și țara ar trebui să execute câte un salt înainte. Din acest punct de vedere nu este nici o diferență între fostul și actualul lider. Ba, după cum președintele insistă militărește pe demisia căprarului încăpățânat se văd originile sale de colonel” afirmă Nistorescu.

sursa: inpolitics