3 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

BOGDAN OLTEANU, FOSTUL VICEGUVERNATOR BNR A FOST ARESTAT PREVENTIV

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis  vineri, ca fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu să fie arestat preventiv pentru 16 zile.

ÎCCJ a admis contestaţia DNA şi a desfiinţat decizia luată de un alt complet de judecată din data de 29 iulie care dispusese arest la domiciliu, hotărând ca Bogdan Olteanu să fie arestat preventiv  timp de 16 zile.

Bogdan Olteanu este acuzat de DNA că, în perioada iulie – noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu a fost numit la data de 18 septembrie 2008 în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Procurorii susţin că suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea, în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat.

În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.