26 julio 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

BANDĂ DE SPĂRGĂTORI DE LOCUINȚE CE OPERA ÎN TOATĂ SPANIA A FOST DEZARTICULATĂ ÎN COMUNITATEA MADRID

Poliția Națională a efectuat trei arestări a unor cetațeni români, în Comunitatea de Madrid, acuzați de furturi din locuințe pe teritoriul Spaniei.

Poliția Națională a dezarticulat un grup de cetățeni români specializat în furturi din case, într-o operațiune care a condus la trei arestări în Coslada și Torrejón de Ardoz. Gruparea acționa pe întreg teritoriul Spaniei, în Oviedo, León, Lleida, Zaragoza, Valencia și Tarragona.

Ancheta a fost inițiată grație informațiilor furnizate de atașatul Ambasadei României la Madrid, care a avertizat despre o posibilă existență în Spania a unui grup infracțional asociat furturilor din locuințe, după ce membrii grupării publicau pe rețelele sociale imagini în care apăreau cu arme de foc și arme albe și diverse articole furate.

În Coslada au fost arestați doi presupuși infractori în timp ce în Torrejon de Ardoz a fost arestată o persoană care se ocupa cu vânzarea bunurilor furate, pe piața neagră, potrivit unui comunicat emis de Poliția Națională.

Agenții de Poliție  au urgentat procedurile de localizare și detenție, având informații că membrii rețelei doreau să părăsească Spania cu direcția România.

În locuințele celor reținuți au fost găsite mai multe ceasuri și bijuterii dar și uneltele folosite pentru a forța ușile de acces.