27 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ATENȚIE! CITITUL EMAIL-URILOR, CHAT-URILOR ȘI SCRISORILOR ALTORA, ÎNSEAMNĂ VIOLAREA INTIMITĂȚII, CEEA CE CONSTITUIE UN DELICT

Violarea intimității persoanelor constituie un delict grav reglementat de Codul Penal spaniol. La art. 197 din Codul Penal se specifică situațiile care sunt considerate delict în acest caz.

În concret, descoperirea secretelor ori violarea intimității altei persoane, fără consimțământul acesteia, prin citirea documentelor, scrisorilor, mesajelor sau email-urilor ori a altor documente personale, precum și prin interceptarea convorbirilor sale, folosind diferite mijloace tehnice de ascultare, înregistrare sau reproducere a sunetului sau a imaginii, sau prin orice alt mijloc, se poate pedepsi cu închisoarea (de la unu la patru ani) ori amenda.

Dacă sunteți victima unui delict de violare a intimității în condițiile anterior menționate, trebuie să știți că legislația spaniolă în vigoare vă protejează și nu trebuie să vă fie teamă să denunțați.

 

 Avocat Marius Vili Sarbu –

Telefon: (0034) 642.344.000

Email: sarbu-abogados@icam.es