2 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

AMENZI RECORD DECISE DE CURTEA CONSTITUȚIONALĂ SPANIOLĂ, PENTRU OGANIZATORII REFERENDUMULUI CATALAN

Amenzi record decise de Curtea Cosntituțională spaniolă, cuprinse între 6.000 și 12.000 de euro pe zi pentru 24 de organizatori ai referendumului pentru autodeterminare din Catalonia, prevăzut a avea loc la 1 octombrie.

Decizia a fost luată în unanimitate și este ultima dintre numeroasele măsuri luate în scopul stopării referendumului interzis, dar pe care guvernul separatist catalan este decis să-l organizeze.

Lui Josep Maria Jové, arestat miercuri, considerat a fi mâna dreaptă a vicepreședintelui catalan Oriol Junqueras, precum și altor șapte membri ai comisiei electorale, li s-au impus o amendă de 12.000 de euro pe zi, «până ce vor respecta rezoluțiile Curții».

Alți 15 membri ai comisiilor electorale teritoriale, la fel ca și o altă responsabilă de procesele electorale, Montserrat Vidal, vor trebui să achite câte  6.000 de euro pe zi.

Amenzile în cazurile lui Jove și Vidal vor fi aplicate zi de zi până ce aceștia «justifică în fața Curții că au anulat hotărârile adoptate și au invalidat măsurile care nu respectă suspendarea referendumului», potrivit unui comunicat.

Curtea a decis de asemenea să informeze Parchetul asupra faptelor, în cazul lui Jove, pentru eventuale consecințe penale.

Garda Civilă spaniolă a arestat miercuri 14 înalți responsabili ai guvernului Cataloniei, într-o vastă operațiune ce a inclus numeroase percheziții. Forțele de ordine au confiscat aproape 10 milioane de buletine de vot.

Operațiunea a stârnit un val de manifestații ale catalanilor indignați, în special la Barcelona, împotriva politicii ‘represive’ a statului central.

Aceasta este o premieră a Curții Constituționale de la Madrid, care pune astfel în aplicare o reformă recentă din 2015 ce îi permite să aplice amenzi autorităților sau funcționarilor care încalcă deciziile sale sau chiar să îi suspende din funcții.