26 julio 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

AMBASADA ROMÂNIEI DE LA MADRID GĂZDUIEȘTE SESIUNEA DE INFORMARE PRIVIND PROGRAMUL DIASPORA START UP

Ambasada României în Regatul Spaniei găzduieşte astăzi, 18 decembrie 2017, la ora 19.00, în colaborare cu „Antreprenor Acasă», sesiunea de informare cu privire la programul guvernamental Diaspora Start-Up.

Obiectivul sesiunii de informare îl reprezintă prezentarea procedurilor de obţinere a finanţării europene pentru proiectele antreprenorilor români care locuiesc în Spania sau a celor care s-au întors recent în țară și doresc să-și valorifice abilitățile profesionale dobândite în afară, prin deschiderea unei afaceri în România.

Diaspora Start-Up este o linie de finanțare destinată românilor din Diaspora și celor reîntorși recent care vor să dezvolte o afacere în mediul urban în România. Acesta este un program dedicat exclusiv dezvoltării antreprenoriatului și înființării de noi întreprinderi.

Pentru a putea fi eligibile, persoanele care doresc să se înscrie în acest program trebuie să îndeplinească unele condiții:

  • să aibă vârsta minimă 18 ani;
  • să posede cetățenia română și să poată face dovada domiciliului sau a rezidenței în străinătate pentru cel puțin 1 an în ultimii 3 ani;
  • să poată demonstra experiența antreprenorială prin documente de înființare a unei societăți comerciale în străinătate, precum și prin documente care să ateste experiența specifică în domeniul în care dorește să inițieze o afacere prin intermediul programului.

 

sau

• poate demonstra capacitatea tehnică și profesională prin: contract de muncă, contract de colaborare, etc în domeniul în care dorește să inițieze o afacere prin intermediul programului

sau

• poate demonstra expertiza prin documente, recunoscute de Statul Român, care să ateste finalizarea studiilor de specializate în cadrul unor institutii de învățământ superior din străinătate, precum și alte documente ce atestă certificări/formări ca urmare a unor cursuri de scurtă durată în domeniul în care dorește să inițieze o afacere prin intermediul programului.

Pentru mai multe informații, accesați Ghidul Solicitantului, publicat pe site-ul MFE

[embeddoc url=»https://www.gazetadespania.es/wp-content/uploads/2017/12/diaspora_start-up.pdf» width=»100%» download=»all» viewer=»google»]