27 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ALINA PETRE: CADAVRUL LUI MARTA SE AFLĂ ZIDIT ÎN SUBSOLUL UNEI VILE

Codruț Marta, șeful de cabinet al lui Sorin Blejnar pe vremea când acesta era șeful ANAF, este dat dispărut din 2012, iar acum s-a emis iopteza că trupul lui ar fi zidit în subsolul unei vile.

Fosta noră a lui Virgil Măgureanu, Alina Petre (ex Măgureanu), a spus luni, la Antena 3, că are informații despre posibilitatea ca trupul lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, să se afle într-un subsol al unei vile din apropierea Capitalei.

Femeia a povestit că l-a cunoscut puțin pe Marta, l-a văzut de câteva ori, iar informația pe care o deține susține că o are din sursă sigură.

alina-magureanu-la-dna
Alina Petre ex Măgureanu

«Din sursele mele, există oameni care au spus că acesta (Codruț Marta – n.r.) ar fi zidit în subsolul unei vile. Am informația de la cineva că există un martor care a făcut această mărturie în cadru juridic și că ar fi fost presat să facă această mărturie», a spus Alina Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu, luni seara, la Antena 3.

De asemenea, potrivit unei anchete pe tema banilor, Codruț Marta are curator pe avere pe fratele său, Adrian Marta, însă acesta nu are voie să vândă imobilele fără autorizarea instanței.