20 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ALINA GORGHIU VA DEMISIONA DACĂ PNL NU VA FI PARTIDUL CARE SĂ PROPUNĂ VIITORUL PREMIER

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu a declarat, vineri, la Timişoara, că va demisiona din funcţia de preşedinte al partidului dacă PNL nu va reuşi să contituie în jurul său majoritatea parlamentară care îl va propune pe viitorul premier, după alegerile din 11 decembrie.

«Eu îmi asum foarte clar o demisie, dacă PNL nu va fi cel în jurul căruia se va face majoritatea parlamentară care să dea noul premier al României.

Mizez pe o mult mai bună mobilizare în alegerile parlamentare, pentru că miza este mare şi răspunderea PNL este una uriaşă, decidem practic direcţia ţării pe următorii 10 ani; eu nu văd altfel lucrurile, aşa că evident că îmi doresc ca miză la nivel de judeţ Timiş să batem PSD – pentru că aici este un spirit liberal care trebuie capacitat, este un judeţ care are pârghii absolut extraordinare atunci când vine vorba despre Dreapta românească, pe care avem nevoie să le capacităm la maximum în această campanie electorală», a afirmat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă.

Gorghiu declarat recent, că în PNL sunt discutate mai multe variante în ceea ce priveşte funcţia de premier.