Go to ...
contact-gazeta

Gazeta de Spania on Google+RSS Feed

21 January 2018

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE: CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL ÎN CAZUL A 32 DE ACTUALI SAU FOȘTI PARLAMENTARI


Distribuie și prietenilor tăi!
facebook - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE: CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL ÎN CAZUL A 32 DE ACTUALI SAU FOȘTI PARLAMENTARItwitter - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE: CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL ÎN CAZUL A 32 DE ACTUALI SAU FOȘTI PARLAMENTARIgoogle - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE: CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL ÎN CAZUL A 32 DE ACTUALI SAU FOȘTI PARLAMENTARI

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul a 32 de actuali sau foști parlamentari, respectiv 14 actuali și 17 foști deputați, precum și un senator.

Potrivit unui comunicat al ANI transmis miercuri AGERPRES, încălcarea regimului juridic al conflictului de interese a fost constatată la actualii deputați Mihăiță Calimente, Bogdan Ciucă, Gheorghe Firczak, Iulian Iancu, Miron Ignat, Gheorghe Ionescu, Atilla Bela Laszlo Kelemen, Ion Mocioalcă, Iuliu Nosa, Laurențiu Nistor, Daniel Oajdea, Neculai Rățoi, Ion Stan și Mădălin Voicu, la senatorul Cătălin Croitoru și la foștii deputați Amet Aledin, Ana Gheorghe, Ștefan-Vasile Beres, William Brînză, Viorel Vasile Buda, Sorin Gheorghe Buta, Petru Călian, Viorel Cărare, Radu Eugeniu Coclici, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Mircia Giurgiu, Pavel Horj, Doru Brașoan Leșe, Corneliu Olar, Sorin Ștefan Zamfirescu, Dan Radu Zătreanu.

Dintre aceștia, în cazul a trei foști deputați și al unui senator, Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din noul Cod penal, ca urmare a angajării de către aceștia a propriilor rude în cadrul birourilor parlamentare.

Valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese este de peste un milion de lei (aproximativ 240.000 de euro).

“Agenția va depune toate diligențele necesare în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese”, precizează ANI.

Sursa citată subliniază că, în perioada 2011 — 2015, au fost constatate alte 22 de cazuri de membri ai Parlamentului care și-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, încălcând, astfel, regimul juridic al conflictelor de interese de natură penală și administrativă: în ceea ce privește conflictele de interese de natură penală, în urma sesizării PÎCCJ și trimiterea acestora în judecată, instanța a dispus condamnarea la închisoare cu suspendarea pedepsei și interzicerea unor drepturi în 17 cazuri (dintre care 9 sentințe irevocabile); referitor la conflictele de interese administrative, în 15 cazuri instanța a confirmat prin decizii definitive și irevocabile constatările ANI.

 

Distribuie și prietenilor tăi!
facebook - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE: CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL ÎN CAZUL A 32 DE ACTUALI SAU FOȘTI PARLAMENTARItwitter - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE: CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL ÎN CAZUL A 32 DE ACTUALI SAU FOȘTI PARLAMENTARIgoogle - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE: CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL ÎN CAZUL A 32 DE ACTUALI SAU FOȘTI PARLAMENTARI

Tags: , , , , , , , ,

More Stories From România