Go to ...
contact-gazeta

Gazeta de Spania on Google+RSS Feed

26 April 2018

AFGANISTAN: NOUĂ MORȚI ȘI MAI MULȚI DISPĂRUȚI DUPĂ BOMBARDAREA UNUI SPITAL AL ORGANIZAȚIEI MEDICI FĂRĂ FRONTIERE


Distribuie și prietenilor tăi!
facebook - AFGANISTAN: NOUĂ MORȚI ȘI MAI MULȚI DISPĂRUȚI DUPĂ BOMBARDAREA UNUI SPITAL AL ORGANIZAȚIEI MEDICI FĂRĂ FRONTIERE
Facebook
twitter - AFGANISTAN: NOUĂ MORȚI ȘI MAI MULȚI DISPĂRUȚI DUPĂ BOMBARDAREA UNUI SPITAL AL ORGANIZAȚIEI MEDICI FĂRĂ FRONTIERE
Twitter
google - AFGANISTAN: NOUĂ MORȚI ȘI MAI MULȚI DISPĂRUȚI DUPĂ BOMBARDAREA UNUI SPITAL AL ORGANIZAȚIEI MEDICI FĂRĂ FRONTIERE
Google+

Cel puțin nouă angajați ai organizației Medici fără Frontiere au fost uciși și 37 de persoane au fost grav rănite după ce clinica ONG-ului din orașul afgan Kunduz a fost lovită de un bombardament ce ar fi avut loc în timpul unui raid american, potrivit unui nou bilanț preluat de AFP

Bilanțul, care anterior indica trei morți, ar putea crește, întrucât ‘numeroși pacienți și membri ai personalului lipsesc încă de la apel’, a precizat organizația. În momentul bombardamentului, în clinică se aflau 105 pacienți și 80 de membri ai personalului medical, afgani și străini.

Organizația Medici fără Frontiere a indicat că spitalul a continuat să fie bombardat ‘timp de mai mult de 30 de minute’ și după ce a avertizat armatele americană și afgană că centrul său medical a fost lovit în timpul nopții de un bombardament.

Organizația cere ‘să se facă rapid lumină’ în legătură cu acest atac.

Surse NATO din Afganistan au declarat pentru agenția de presă franceză că spitalul ar fi putut fi lovit în timpul unui raid aerian american ce a fost lansat pentru susținerea armatei afgane în contraofensiva acesteia împotriva talibanilor.

Operațiunea, care a vizat ‘persoane ce amenință forțele coaliției, ar fi putut provoca pagube colaterale în centrul medical din apropiere’, a declarat colonelul Brian Tribus, purtător de cuvânt al misiunii NATO în Afganistan.

Clinica organizației Medici fără Frontiere a acordat un ajutor crucial populației civile de la ocuparea orașului Kunduz de către talibani și în timpul contraofensivei forțelor de securitate afgane, fiind singurul spital în această regiune din nordul Afganistanului capabil să acorde asistență medicală pentru cazuri grave, notează AFP.

”MSF a tratat 394 de răniți începând de luni’, de la ocuparea orașului de către talibani, a explicat medicul Bart Janssens, directorul operațiunilor organizației. ‘Suntem profund șocați de acest atac’, a adăugat el.

Kunduz, oraș strategic în nordul Afganistanului, a fost în această săptămână teatrul unor intense confruntări între talibani și forțele de securitate afgane, care au preluat controlul orașului în cursul zilei de joi.

 

sursa: agerpres

 

© 2015 – 2017, Gazeta de Spania. Toate drepturile rezervate. Preluarea de informații de către alte site-uri web poate fi făcuta numai în limita a 500 de caractere, dar fară a depași jumătate din știrea în cauză. Preluarea integrală a materialului se va realiza doar cu precizarea “Preluat integral de pe https://gazetadespania.es” – întotdeauna însoțit de un link către materialul preluat. Dumneavoastră sunteți singurul responsabil atât față de terți, cât și față de https://gazetadespania.es în legătură cu accesarea/utilizarea/exploatarea conținutului.

Distribuie și prietenilor tăi!
facebook - AFGANISTAN: NOUĂ MORȚI ȘI MAI MULȚI DISPĂRUȚI DUPĂ BOMBARDAREA UNUI SPITAL AL ORGANIZAȚIEI MEDICI FĂRĂ FRONTIERE
Facebook
twitter - AFGANISTAN: NOUĂ MORȚI ȘI MAI MULȚI DISPĂRUȚI DUPĂ BOMBARDAREA UNUI SPITAL AL ORGANIZAȚIEI MEDICI FĂRĂ FRONTIERE
Twitter
google - AFGANISTAN: NOUĂ MORȚI ȘI MAI MULȚI DISPĂRUȚI DUPĂ BOMBARDAREA UNUI SPITAL AL ORGANIZAȚIEI MEDICI FĂRĂ FRONTIERE
Google+

Tags: , , ,

More Stories From În Lume