27 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ACCIDENT FEROVIAR ÎN BARCELONA. PRINTRE RĂNIȚI SE AFLĂ ȘI UN ROMÂN

Un accident feroviar a avut loc la ora 07:15 în Barcelona, un tren regional de călători rămânând fără frâne la intrarea în gara Francia, lovind stâlpul de beton de la capătul peronului.

Cel puțin 56 de persoane au fost rănite, dintre care unul este în stare gravă, dar viața nu îi este pusă în pericol. Numărul mare de rănți, chiar dacă sunt drăni ușoare, se datorează faptului că trenul încetinise destul de mult dar mulți pasageri se ridicaseră deja în picioare pentru a se pregăti de coborâre.

Ministrul Dezvoltării, Íñigo de la Serna, a declarat că trenul avea inspecția tehnică făcută în data de 18 iulie, iar mecanicul de locomotivă, în vârstă de 31 de ani, are șapte ani de experiență.

Ministerul român de Externe a informat, într-un comunicat remis presei, că până în prezent autoritățile locale au confirmat existența unui cetățean român printre victimele accidentului.

Românul se află în afara oricărui pericol, fiind transportat la un spital local, dar externat ulterior.

”În continuarea informațiilor cu privire la accidentul feroviar produs în data de 28 iulie 2017 în Barcelona, până în prezent autoritățile locale au confirmat existența unui cetățean român printre victimele accidentului. Acesta se află internat într-o unitate spitalicească din Barcelona, prezentând răni ușoare.

Oficiul Consular a contactat unitatea spitalicească pentru a obține informații suplimentare cu privire la situația acestuia.

Precizăm faptul că cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Consulatului General al României la Barcelona – (0034) 934181535(0034) 934344223 sau (0034) 934340220, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau pe numărul de urgență al oficiului consular: (0034) 661547853.

Consulatul General al României la Barcelona monitorizează în continuare cazul și este în contact cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări”, se arată în comunicatul MAE.

[foogallery id=»15787″]