19 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

3 milioane de britanici au semnat petiţia care cere un nou referendum

Aproape 3 milioane de britanici au semnat o petiţie care cere un nou referendum în Marea Britanie. Totuşi, nu este nici un mecanism în Marea Britanie care să declanşeze un nou referendum. Partidul Liberal-Democrat promite reintegrarea Marii Britanii în UE după următoarele alegeri.

Acea petiţie poate – în cel mai bun caz – să declanşeze o nouă dezbatere între parlamentari. Una dintre aspectele cele mai importante legate de petiţie este că cere anularea plebiscitului dacă orice tabără câştigă cu mai puţin de 60%, sau dacă prezenţa la vot este de sub 75%. Petiţia are ca dată finală 25 noiembrie 2016 şi la numai câteva ore de la aflarea rezultatelor deja strânsese peste un milion de semnături.

Guvernul britanic răspunde la toate petiţiile care obţin peste 10.000 de semnături, iar Parlamentul ia în considerare toate petiţiile de peste 100.000 de semnături.

Liderul formaţiunii de centru-stânga, Tim Farron, a declarat că britanicii au votat la referendum pentru a exprima «furia» faţă de politicieni şi instituţii, subliniind că publicul are nevoie de o a doua şansă pentru schimbarea deciziei privind apartenenţa Marii Britanii la UE.

Tim Farron a notat că «sloganurile ieftine» folosite de euroscepticii Nigel Farage, Boris Johnson şi Michael Gove încep deja să îşi piardă sensul, astfel că sentimentele publice se simt «trădate».

«La următoarele alegeri, Partidul Liberal-Democrat va lupta cu o promisiune clară şi lipsită de echivoc de restabilire a prosperităţii britanice, cu Marea Britanie membră a Uniunii Europene», a explicat Farron.