La 26 ianuarie 1918 se năștea la Scornicești, într-o familie de țărani, fostul președinte al României, Nicolae Ceaușescu, personaj care a marcat istoria recentă a României timp de câteva decenii.
La trei zile de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceausescu preia funcția de secretar general al Partidului Muncitoresc Român. Una dintre primele acțiuni ale lui Ceaușescu, odată ajuns la putere, a fost transformarea Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român.
În același timp, decide schimbarea numelui oficial al țării din Republica Populară Română (R.P.R.) în Republica Socialistă România (R.S.R.). În 1967, Ceausescu preia și funcția de președinte al Consiliului de Stat.
La 28 martie 1974, Marea Adunare Națională instituie funcția de președinte al Republicii Socialiste România, iar Nicolae Ceaușescu este ales în unanimitate, devenind astfel primul președinte al României.
Începând cu anii ’70, Ceaușescu devine obiectul unui cult al personalității tot mai pronunțat, nemaiîntâlnit în Europa de la moartea lui Stalin. Titulatura completă sub care era adresat de presa vremii includea funcțiile sale politice și statale: „Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Republicii Socialiste România, comandant suprem al forțelor armate”. Deseori se adăugau și apelative precum: „genialul cârmaci”, „cel mai iubit fiu al poporului român”, „personalitate excepțională a lumii contemporane”, „luptător pentru cauza dreptății, păcii și socialismului”, „geniul Carpaților”, „marele conducător”.
În anii „Epocii Ceaușescu” se construiesc Metroul din București, Canalul Dunăre-Marea Neagră, zeci de mii de noi blocuri de locuințe. Datoria creată astfel a devenit o povară pentru economia românească. În 1982, Ceaușescu s-a văzut pus în situația de a nu-și putea plăti creditorii occidentali, țara fiind declarată în incapacitate de plată.
În acest context, Ceaușescu a dispus achitarea rapidă a datoriilor externe, fără a mai contracta noi credite. O mare parte a producției agricole și industriale a țării ia calea exportului, privând astfel populația până și de cele mai elementare alimente și bunuri de consum. Din ianuarie 1982 s-a început limitarea distribuirii energiei electrice și a apei calde, iar în perioada 1986-1987 se instituie raționalizarea produselor de bază.
Plata întregii datorii externe, în valoare nominală de 60 de miliarde de lei (10 miliarde dolari), se încheie în primăvara lui 1989.
La 22 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu este evacuat de pe acoperișul clădirii Comitetului Central al P.C.R., la bordul unui elicopter. Va fi însă capturat la Târgoviște, unde va fi ținut trei zile, până-n ziua de Crăciun. A fost executat de un pluton de ostași, în urma unui proces-mascaradă, cu «legitimitate revoluționară», dar nul din punct de vedere juridic.
În 2010 a fost lansat filmul documentar „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”, realizat de regizorul Andrei Ujică, „un film pe care orice student la istorie, om politic sau om de rând trebuie să îl vadă” (Washington Post).
Documentarul are o durată de trei ore și este montat din imagini de arhivă, obținute de la TVR și de la Arhiva Națională de Filme, care adună în total peste 1000 de ore cu Nicolae Ceaușescu, începând din anul 1965, când a venit la conducerea României și până în anul 1989, când a fost executat.
Más historias
INNETICA asiste a la reunión del proyecto europeo ‘Hippotherapy and Healthy Tourism’ en Kayseri(Turquía)
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat