6 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

226,6 MILIOANE DE EURO PENTRU PROIECTUL DE REABILITARE A CĂII FERATE BUCUREŞTI-CONSTANŢA

Comisia Europeană a aprobat alocarea a 226,6 milioane de euro pentru proiectul retrospectiv «Reabilitarea liniei de cale ferată București – Constanța, tronsoanele București Nord – București Băneasa și Fetești – Constanța»

«Proiectul face parte din Programul Operațional Transport perioada 2007 — 2013, axa prioritară ‘Modernizarea și dezvoltarea rețelei TEN-T de bază în scopul dezvoltării unui sistem durabil de transport și integrării acestuia în rețelele de transport ale Uniunii Europene’. Lucrările de reabilitare a celor peste 80 de kilometri de cale ferată între București și Constanța, pe cele două tronsoane București Nord — București Băneasa, respectiv Fetești — Constanța, au fost finanțate inițial de statul român, valoarea totală a proiectului fiind de aproape 475 de milioane de euro», se arată într-un comunicat al Comisiei Europene remis către Agerpres.

Comisia Europeană preia o parte din cheltuielile inițiale pe care statul român le-a făcut pentru lucrările de reabilitare a căii ferate între Capitală și Constanța.

«Această decizie se înscrie în linia asumată de Comisia Europeană în ceea ce privește cofinanțarea proiectelor retrospective, cu scopul de a crește absorbția fondurilor europene în România.

Astfel, Comisia Europeană preia o parte din cheltuielile inițiale pe care statul român le-a făcut pentru lucrările de reabilitare a căii ferate între Capitală și Constanța.

De altfel, ca urmare a muncii comune a experților din cadrul DG REGIO și autorităților naționale, în cadrul Grupului de lucru pentru o mai bună implementare, au fost aprobate proiecte retrospective în domeniul infrastructurii de transport din România în valoare de aproximativ 450 de milioane de euro din Fondul de coeziune și Fondul european de dezvoltare regională’, a spus Corina Crețu, comisar european din partea PSD.

Prin proiectul de reabilitare a căii ferate între București și Constanța se urmăreşte în principal reducerea duratei de călătorie,  precum și trecerea de la transportul preponderent rutier între Capitală și litoral spre un transport sigur și modern cu trenul, dar și reducerea poluării aerului.

«În urma lucrărilor de reabilitare a acestei porțiuni de cale ferată, se estimează că, până în anul 2030, aproximativ 3,7 milioane de pasageri vor folosi anual trenul pentru a parcurge distanța între București și Constanța, iar transportul feroviar de marfă pe această rută este estimată să ajungă până la 21 de milioane de tone anual. În prezent, trenurile de pasageri pot circula pe ruta București — Constanța cu viteze de până la 160 de km/oră, iar cele de marfă cu maximum 120 de km/oră», menționează sursa citată.

În prezent, rata de absorbție pentru Programul Operațional Transport în exercițiul bugetar 2007-2013, depășește 81%.

În perioada de programare 2014 — 2020, România are alocate aproximativ 9,4 miliarde de euro pentru Programul Operațional pentru Infrastructură Mare (POIM), atât prin Fondul European de Dezvoltare Regională, cât și prin Fondul de Coeziune.

Mai mult de jumătate din finanțarea totală (inclusiv cofinanțarea națională) pentru POIM — 6,8 miliarde de euro — este prevăzută pentru infrastructura de transport, 37% pentru dezvoltarea sectorului de mediu, iar 5% pentru sectorul energetic.